Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe proorocul
care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în
care Sfânta Treime S-a arătat pentru prima dată oamenilor.
Misiunea pe care a avut-o Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti
apropierea lui Mesia şi de a boteza în râul Iordan pe cei care se
pocăiau. "Mijlocitor al legii" şi "propovăduitor al pocăinţei", "sfeşnic
şi înger", Sfântul Ioan Botezătorul este proorocul care închide cartea
Vechiului Testament şi o deschide pe cea a Noului Testament. Cel mai
mare om născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor,
rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel
care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor
omenirii.
Din aceeaşi ediţie:
Sfântul Prooroc Ioan s-a născut în familia preotului Zaharia, după cele
mai multe izvoare de atestare, la Ein-Karem, la aproximativ 10 kilometri
de Ierusalim. Naşterea minunată a Sfântului Ioan a fost profeţită de
Îngerul Gavriil într-o arătare în timpul slujbei oficiate la templu de
tatăl Sfântului Ioan. Mama sa, Elisabeta, înaintată în vârstă şi fără
copii, deoarece nu putea să aibă urmaşi, era descendentă a seminţiei lui
Aaron. Zaharia, tatăl său, nu a crezut în cuvântul îngerului şi, drept
pedeapsă, a rămas mut. Naşterea lui Ioan s-a petrecut cu şase luni
înaintea Naşterii lui Iisus. Sfinţii Părinţii socotesc naşterea
Înaintemergătorului ca "minunea ce merge înaintea Minunii" şi o privesc
ca treaptă pe care se urcă înţelegerea celor ce vor vedea naşterea cea
peste fire, din cea bătrână şi stearpă din neamul lui Aaron, pentru a se
sui apoi la vederea cea preaminunată a naşterii Celui mai presus de
fire din Fecioara Maria.
Pe când era încă nenăscut, la salutarea Mariei, Maica Domnului,
Scriptura Noului Testament consemnează că pruncul (Ioan) a săltat în
pântecele mamei sale. Iată cum se adevereşte că Ioan apare ca prooroc şi
prieten al Mirelui, iar ca Înger al întrupării el depăşeşte timpul.
Ioan este mesager, el este trimisul care vine din pustie şi arată lumii
pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Însăşi
venirea Sfântului Ioan Botezătorul este însoţită de semne, "căci mâna
Domnului era cu el", şi Ioan devine această mână, degetul lui Dumnezeu
care arată şi vorbeşte oamenilor despre Hristos, Lumina lumii.
"Glasul lui strigă în pustiu"
Sfântul Ioan îşi începe propovăduirea în pustiu, acolo îşi botează
ucenicii şi "glasul lui strigă în pustiu" (Is. 40, 3). Ducea o viaţă de
renunţare, era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, mânca miere de
albine şi lăcuste şi se ruga mereu. A fost un exemplu pentru primii
asceţi ai creştinismului şi pentru monahism.
Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit
calea şi mulţimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul
principal pe care îl transmitea Ioan era: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat
Împărăţia cerurilor!" Cei care renunţau la păcate erau botezaţi în
Iordan. Botezul acesta are şi o semnificaţie eshatologică, prevestind,
aşa cum însuşi proorocul spunea, botezul cu "foc şi Duh Sfânt", pe care
îl aducea Cel Care va veni după el, Hristos-Domnul.
În predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa
pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său
vitreg, Filip. Aceasta i-a atras întemniţarea. La o petrecere cu mulţi
oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în faţa tatălui său vitreg,
iar Irod Antipa i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat
capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus
Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de
susţinătorii săi în oraşul Samaria.
Confrom tradiţiei, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus
şi Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul
împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaşte fiind arse.
Cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27
mai 395, a fost aşezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul
Sfântului, Nichifor şi Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat
separat, în fortăreaţa Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din
Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaşte
se găsesc şi în Biserica Coptă, la mănăstirile dintre Cairo şi
Alexandria. Şi în Bucureşti, la Biserica "Sfântul Vasile cel
Mare-Victoria", se află o părticică din moaştele Sfântului.
Sfântul Ioan Botezătorul reprezintă modelul de priveghere, de rugăciune,
de pocăinţă şi de trezvie duhovnicească, de trezire a sufletului din
moartea păcatului şi de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Haina din
păr de cămilă purtată de Ioan vorbeşte despre pocăinţa necesară pentru
dobândirea mântuirii. Totodată, veşmântul purtat de Sfântul Ioan
mărturiseşte asprimea vieţii dusă de acest prooroc. (Lumina, 7 ianuarie 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu