Evanghelia: „Acesta este Fiul Meu cel iubit“
"În acest timp a venit Iisus din Galileea,
la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea,
zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi
răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să
împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când
ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a
văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit"." (Matei 3, 13-17)
***
Sărbătoarea de astăzi, a Botezului Domnului Iisus Hristos, este numită
şi a Teofaniei, adică ziua în care Dumnezeu Cel Întreit în Persoane se
face cunoscut lumii întregi. Când Dumnezeu a creat lumea, în a şasea zi,
a făcut pe om şi l-a pus în Grădina Edenului. Prin căderea în păcat,
omul s-a depărtat de Creator, dar a păstrat mereu în inimă nostalgia
Paradisului. Tot în a şasea zi, Dumnezeu este Cel ce reaşază pe om pe
drumul iertării şi al izbăvirii din păcatul neascultării. Prin naşterea
Sa, Domnul Hristos a luat chip de rob, pentru ca omul să nu mai fie rob
al păcatului. Prin Botezul Mântuitorului de la Iordan, omul nu devine
doar liber, ci este ridicat la statutul de fiu al lui Dumnezeu. La
Bobotează cerurile s-au deschis şi glasul lui Dumnezeu Tatăl a
mărturisit: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit". Pe
Fiul Său Cel iubit L-a trimis în lume pentru ca lumea să se
îndumnezeiască. Tot acum Duhul Sfânt, Cea de a Treia Persoană a
Dumnezeirii, S-a coborat peste Domnul Iisus Hristos în chip de porumbel.
Treimea Sfântă, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh,
schimbă cursul Iordanului, dar şi al istoriei. Apa se sfinţeşte, iar
clipele istoriei se înduhovnicesc. Sfântul Ioan Botezătorul şi
Înaintemergătorul a mărturisit că Iisus Hristos este "Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii". Hristos Domnul este sensul
vieţii acesteia şi nădejdea vieţii viitoare. (Lumina, 6 ianuarie 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu