Totalul afișărilor de pagină

duminică, 25 martie 2018

Încotro?

Aceasta este întrebarea din titlul celei de a patra cărți scrise de poeta și prozatoarea băcăuană Roxana Medvețki. Lansat sâmbătă, 24 martie 2018, în cadrul cenaclului Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, volumul a fost prezentat numeroasei asistențe de către profesoara Ana Chiscop, moderatoarea întrunirii, criticii literari Cornel Galben, Cristina Ștefan, Petre Isachi, prozatorul Gheorghe Ungureanu, poeții Dumitru Brăneanu, Alexandru Dumitru și editorul Ionel Rusei, cu toții încântați de noul roman al sensibilei autoare.

duminică, 28 ianuarie 2018

O istorie văzută prin ochii altora

In grotele Vaticanului » - un documentar în 16 episoade despre istoria României. Durează peste 12 ore, aşa că până ajungi să le vezi pe toate, trimite întâi link-ul de descărcare la toţi prietenii, ca să
profite  şi ei timp de 10 zile cât este link-ul activ.
Cei care l-au făcut, au realizat o muncă imensă, căutând în toate documentarele şi materialele care le-au gasit. O realizare documentară despre istoria României, făcută ca un tot unitar, din preistorie până
în prezent.

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

EU SCRIU Concurs de creație literară “Gabriel Funica”

Dacă ar mai fi fost lângă noi, aproape de familie, de colegii şi de cărţile lui dragi, Gabriel Funica, eseist de o remarcabilă fineţe şi profunzime, publicist, editor şi, desigur, un apreciat bibliotecar, şi-ar fi sărbătorit pe 27 noiembrie, ziua de naştere. Ne-ar fi răspuns la urări, cu modestia din totdeauna, şi ar fi dat,  fiecăruia dintre noi, câte un răspuns plin de înţelesuri şi cu un umor bine dozat.
Astăzi, când Gabriel Funica nu mai este să ne întâmpine, fiica sa, domnişoara Alice Cârjan, împreună cu Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, lansează pentru comunitatea noastră şi nu numai, concursul de creaţie literară “EU SCRIU”, în memoria eseistului Gabriel Funica.
Concursul de creaţie, semn al omagiului şi al preţuirii unuia dintre reperele intelectuale incontestabile care a fost scriitorul Gabriel Funica, se va desfăşura după următoarele coordonate pe care, cu minuţie şi sensibilitate, le-a gândit şi pus în pagină, fiica sa:
Aşa cum precaut ne sfătuia scriitorul Gabriel Funica, fost bibliotecar și eseist: Cartea este singurul suport, tehnic vorbind, singurul instrument eficient graţie căruia putem strînge la un moment dat, prin efort personal, o brumă de cultură. La ce bun? va tresări nervos scepticul de serviciu. La nimic, dacă ne gîndim la un cîştig financiar imediat şi la tot, dacă ne gîndim la întemeierea sau reţinerea fiinţei în datele umanităţii ei. Altfel prin ce ne-am mai deosebi unii de alţii?” 
  Urmărim prin acest concurs, să punem în evidență nevoia omului de a cultiva un spațiu și un timp personal, unde trăirile, frământările și dorințele cele mai adânci găsesc atenția și răbdarea de care au nevoie pentru a se decanta, a se maturiza și a se putea exprima prin activități care hrănesc mintea și spiritul.
 
Iată îndrumările și cerințele pentru participarea la concurs:
1.       Tema lucrărilor este la alegere. Dacă nu aveți idee de unde să începeți, vă încurajăm să folosiți următorul citat drept călăuză:
„Zugrăviţi-vă tristeţile şi dorinţele, gândurile trecătoare şi credinţa într-o frumuseţe - oricare ar fi ea - zugrăviţi toate acestea cu o sinceritate profundă, tainică şi smerită şi folosiţi spre a vă exprima obiectele ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră şi obiectele aducerii aminte.” (Rainer Maria Rilke, „Scrisori către un tânăr poet”)
2.       Vă puteți înscrie la oricare dintre categoriile „Poezie”, „Proză scurtă” sau „Eseu”, depunând după caz: între trei și cinci poezii, două opere de proză scurtă sau două eseuri
3.       Formularul de înscriere la concurs poate fi descărcat pe pagina concursului, www.euscriu.net
4.       Lucrările pot fi depuse direct la sediile Bibliotecii Județene din Focșani, trimise prin poștă la adresa Str. Mr. Gh. Sava nr. 4, Focșani, sau trimise prin e-mail la adresa concurs@euscriu.net, cu mențiunea Pentru EU SCRIU,  concursul de creație literară „Gabriel Funica”.
Dacă depuneți personal sau trimiteți prin poștă:
Includeți creațiile literare tipărite într-un singur exemplar. Încurajăm tipărirea față-verso, dar fiecare creație să înceapă pe o pagină nouă. Includeți de asemenea formularul de înscriere la concurs completat, pe care treceți un motto la alegere. Același motto îl veți așeza la începutul fiecărei scrieri. Nu vă treceți numele pe creații.
Dacă trimiteți prin e-mail: atașați un fișier cu creațiile literare și un fișier cu formularul de înscriere la concurs, completat.
5.       Depunerea creațiilor literare: 30 noiembrie 2017 – 28 februarie 2018
6.       Anunțarea câștigătorilor și acordarea premiilor: 20 martie 2018
7.       Participanți: tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani.
 
Premii:
Câte un premiu pentru fiecare categorie: „Poezie”, „Proză scurtă”, „Eseu”. Premiul va consta în: sprijin pentru crearea unui site literar propriu, cărți și bani.
În plus, toate creațiile participante vor fi publicate pe site-ul concursului.
Comisia de jurizare va fi alcătuită din reprezentanţi ai familiei, ai bibliotecii şi din scriitori.
Îi mulţumim  domnişoarei Alice Cârjan, fiica scriitorului, pentru implicarea devotată privind organizarea concursului şi o asigurăm de tot sprijinul nostru.
 
                                                                                                                       Manager,
                                                                                                               Teodora Fîntînaru
 
 
 
Gabriel Funica (1961-2015) – bibliotecar, din anul 1991, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu Vrancea”
Autor al volumelor:
      Uvertură de primăvară pentru creion mecanic. Focşani: Zedax, 2006 
      Hârţii lipite: Note, aforisme şi alte impurităţi. Focşani: Ed. Zedax, 2005
      Stylografii. Focşani: Ed. Atec, 2015 – vol. postum
Editorialist la mai multe reviste culturale, autorul unor numeroase articole în presa culturală locală şi centrală.
Redactor-şef al revistei Lector  editată de Biblioteca Judeţeană Vrancea şi membru fondator al Asociaţiei culturale „Cărţi deschise”.                         
 
-- 

Relatii Publice - Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

tel.mobil 0726245817
tel. fix 0237 214562
relatii_publice@bjvrancea.ro
biblioteca@bjvrancea.ro
www.bjvrancea.ro

miercuri, 24 ianuarie 2018

INVITAŢIE – REGULAMENT


 Salonul de Plastică Mică se adresează artiştilor plastici membri ai U.A.P.R. și absolvenţilor de universităţi de artă. Cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură, obiect, colaj, arte decorative, fotografie, instalaţie, etc. - Locul şi data desfăşurării: Galeria de Artă Brăila . Vernisaj: 24 februarie 2018. Durata expoziţiei: 24 februarie – 21 martie 2018. - Condiții de participare: Fiecare artist poate participa cu o singură lucrare realizată, preferabil, în ultimii doi ani, lucrare ce nu a mai fost expusă în Brăila. - Dimensiunile lucrărilor : latura mare să nu depăşească 30 cm. - Înscrierile se fac exclusiv online în perioada 29 ianuarie – 02 februarie 2018. Deoarece este un volum mare de informații ce trebuie prelucrat, vă rugăm să respectați cu strictețe cerințele noastre. Aplicațiile ce nu întocmesc aceste cerințe vor fi considerate incomplete și nu vor putea intra în selecție. - Se va trimite un mail, pe adresa ghmosorescu@yahoo.com, ce va contine următoarele 3 atașamente : • reproducerea lucrării participante în format – obligatoriu - jpg, rezoluţie minima 4 megapixeli (2240x1680), 72 dpi, va purta, în aceasta ordine, datele: numele autorului, numele lucrării, anul execuției, dimensiunile și tehnica. Fotografia nu va conține ramă, doar dacă aceasta este integrată lucrării. • fotografia autorului în format – obligatoriu - jpg, rezoluţie minima 3 megapixeli (2048x1536). Fotografia va purta numele autorului. • C.V. sumar, în format digital, din care să se poată regăsi pe lângă activitate, următoarele date : nume, prenume, data nașterii, numele ultimului nivel de învățământ absolvit (ex: Universitatea Națională de Arte București), telefon, adresă de contact, mail și Facebook – după caz, localitatea, filiala U.A.P.R. din care face parte sau altă afiliere. La sfârsitul c.v.-ului se vor rescrie datele lurării și prețul lucrării. Pentru prelucrarea datelor necesare catalogului, nu trimiteți fotografiile în interiorul documentului (word), ci în atașament). În urma selecției se va anunţa lista artiştilor expozanţi, pe paginile facebook: Uap Romania Filiala Braila, Gh. Mosorescu și personal pe e-mail, în perioada 7 – 9 februarie 2018. Expedierea lucrărilor: Se va face în perioada 12 – 16 februarie 2018, prin curier (exclus poştă), pe adresa Galeria de Artă Brăila, Piața Traian nr. 2, Brăila, D-na Geanina Baciu, tel. 0747.655.228. Fiecare lucrare va avea menţionat pe verso: numele autorului, titlul lucrării, anul, tehnica realizării, dimensiuni, adresa, email-ul şi telefonul autorului, filiala U.A.P.R. din care face parte. • Solicităm ambalarea lucrărilor astfel încât să fie bine protejate atât la trimitere cât şi la returnare. • Lucrările vor fi încadrate şi cu sistem de agăţare, obligatoriu! • Coletele ce vor conţine lucrări ale mai multor artiști, solicităm, să aibă în interior lista cu autorii. • Pentru siguranța returnării lucrărilor, insistăm ca pe colet să vă scrieți adresa completă, inclusiv numărul propriu de telefon! Returnarea lucrărilor: Se va face prin curierat, cu plata la domiciliu. Alte precizări: • Fiecare expozant va primi alături de lucrare Catalogul expoziţiei pe C.D. • Organizatorii au dreptul de a folosi reproduceri după lucrările expuse, în scopul promovării expoziţiei, în materiale publicitare, cu scop de informare, marketing şi educațional, fără plată către autor. • Participanţii vor gasi pe facebook (Uap Romania Filiala Braila, Gh. Mosorescu) : imagini din expoziţie, de la vernisaj, afiş, catalogul expozitiei. • Returnarea lucrărilor se va face în maxim 45 de zile de la închiderea expoziţiei. • Costurile trimiterii şi returnării lucrărilor vor fi suportate de către fiecare participant. • Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru deteriorarea sau pierderea lucrărilor în timpul transportului. • Pe întreaga perioadă a expoziţiei, participanţii nu îşi pot retrage lucrările.
NU VOR FI EXPUSE LUCRĂRILE CARE NU RESPECTĂ CERINŢELE!
Coordonator proiect: Scenograf Gheorghe Mosorescu
Preşedinte Filiala Brăila a U.A.P.R.
Tel:0744663435 ghmosorescu@yahoo.com

luni, 22 ianuarie 2018

Festivalul-Concurs „Grigore Vieru”


Societatea Culturală Apollon-România organizează Festivalul-concurs internaţional de creaţie literară „Grigore Vieru” - “Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”, Ediţia a VI -a, poezie.
Regulament: Toate textele se trimit în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2018, la adresa de e-mail a revistei Apollon: ro.tv.kalin@gmail.com minim 10 poezii în limba română, în document word, A4, caracter de 12, Times New Roman, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice, însoţite de o fotografie bust a autorului şi un CV literar. Dacă aceste cerinţe nu sunt respectate, textele în cauză nu vor intra în concurs. Textele participante la concurs nu trebuie să mai fi fost publicate anterior. Nu este permisă mediatizarea textelor pe parcursul desfăşurării concursului, chiar dacă nu va exista şi un vot al publicului. Concurenţii vor trimite în e-mail numele şi adresa de domiciliu, pentru trimiterea premiilor, după concurs. La concurs pot participa toţi scriitorii de limbă română, indiferent unde sunt stabiliţi. Jurizarea se face între 15 şi 25 februarie 2018, iar anunţarea câştigătorilor se va face în data de 26 februarie 2018, ora 18.oo la LECŢIA DE POEZIE - „la o cafea cu Apollon”, organizată la Coffee Shop Zebranno – Urziceni. Premii: Diplome; Publicarea în revista Apollon (pe tot parcursul anului 2018); Cărţi cu autograf din partea membrilor juriului; Promovare pe site-urile partenere. Preşedintele juriului – acad. Vasile Căpăţână, Chişinău, Basarabia; Vicepreşedinte: Victoria Milescu, Bucureşti, România; Membrii juriului: acad. Vasile Tărâţeanu, Cernăuţi, Ucraina; Cătălina Stroe, Montreal, Canada; Victor Voinicescu Sotski, Paris, Franţa; George Călin, Bucureşti, România.

luni, 23 octombrie 2017

SCRISOARE DESCHISĂ către cetăţenii României şi consângenii noştri din întreaga lume

DRAGI FRAŢI ŞI SURORI!
         Facem acest apel la adeziunea  dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru  comunitatea  noastră  din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul  neantului însăşi  existenţa în leagănul limbii materne. După cum deja aţi luat aminte,  la 5 septembrie curent Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă lege a învăţământului, promulgată de preşedinte  la 25 septembrie. Ea  prevede, printre altele, excluziunea  învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, prin coerciţie şi în  limba  noastră natală,  română. Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba maternă a elevilor noştri va fi admisă doar  în ciclul primar. În clasele a 5-a   - a 9-a  toate materiile vor fi predate în limba ucraineană, cu excepţia limbii şi literaturii române ca  obiect de studiu aparte, iar  în clasele a 10 – a 12 învăţământul  se va  efectua  doar în limba ucraineană. În consecinţă, copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi  din ea … ucraineni.
         În decursul secolelor strămoşii noştri  din acest colţ de Ţară Ştefană s-au aflat  sub diverse regimuri  de ocupaţie, însă nimeni dintre   intruşi nu s-a atins de limba în care vorbea  populaţia băştinaşă. După raptul  nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei,  buneii şi părinţii noştri au fost duşi în Siberia şi Kazahstan,  pământul şi agoniseala de-o viaţă  le-au fost confiscate, însă de limba fiinţei noastre  nu  ne-a privat nimeni. Stalin şi Beria ne-au îmbrăcat graiul  într-o  haină   insolită , însă  vorbeam şi studiam  cu toţii la şcoală în limba maternă, deşi în rufă străină. Abia acum, la începutul celui de al treilea mileniu, după ce Ucraina a  obţinut  independenţa şi a declarat că va urma calea democraţiei autentice, abia acum  limba noastră  a devenit o povară şi o piedică pentru conducătorii  ei,  care promovează faţă de minorităţi o politică de adevărat etnocid spiritual, inclusiv lingvistic. Nu credem că există păcat   mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber şi să înveţe la şcoală  în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu. Din nenorocire, acest lucru nu este  conştientizat doar de  ultrapatrioţii ucraineni care,  în loc să-şi vadă de problemele lor spirituale, vin cu interdicţii  şi scuipă în izvorul cristalin al altor limbi materne.  Astfel,  procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, declanşat  cu 10-15  ani în urmă, când în programa şcolară a fost redus numărul de ore la limba şi literatura română prin  introducerea cursului integrat de literatură română şi universală, a intrat acum  în faza finală – punerea totală la index a limbii române în procesul de învăţământ. Nu cunoaştem  vreo ţară în lume care  să  interzică  unei etnii băştinaşe libertatea de a învăţa  în limba maternă.  Or,  toată lumea ştie  că oraşul Cernăuţi a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun şi că prima şcoală din oraş,  care a început să funcţioneze cu mai bine de  200 de ani în urmă, a fost cu predarea în limba română.
Cinismul   conducătorilor  Ucrainei   depăşeşte orice limită  atunci când  ei încearcă să demonstreze lumii întregi  că, încălcând Constituţia,  au procedat în felul acesta  din grija părintească ce ne-o poartă.  Adică, printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la  şcoală în limba maternă, ne obturează  orizonturile civilizaţiei, mijloacele  fireşti pentru…a ne asigura  un viitor fericit în Ucraina. Chipurile, trebuie să  însuşim la perfecţie limba ucraineană ca să ne integrăm  mai temeinic în societate.  De fapt e vorba de transformarea ţării într-un spaţiu coercitiv, de o asimilare  făţişă, brutală a tuturor etniilor minoritare din Ucraina, şi în primul rând  a noastră, a românilor, pentru a nu recunoaşte că  suntem băştinaşi  dezmoşteniţi pe aceste meleaguri şi s-ar  cuveni să ne bucurăm de toate drepturile  aposteriori.
         Dragii noştri fraţi şi surori!  Ne-am adresat deja Preşedintelui Ucrainei şi Preşedintelui României,  unor instanţe  internaţionale,  iar acum  vă cerem  dumneavoastră  sprijinul  efectiv în demersul nostru  pentru prezervarea  limbii materne şi  a spiritualităţii  româneşti. Vă implorăm:  nu ne lăsaţi  singuri în faţa pericolului  letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea   şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei  universale  pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor  personalităţi marcante ale culturii  noastre  şi  ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple cea ce  şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei.       
Sperăm că vom fi auziţi, înţeleşi şi sprijiniţi în  lupta noastră  vitală pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.

Cernăuţi, 17  octombrie  2017
Alexandrina CERNOV,
redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”,
 membru de onoare al Academiei Române, 
Vasile TĂRÂŢEANU,
preşedintele  Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”
din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române,
Mircea LUTIC,
scriitor,
laureat al Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române;
Ilie T. ZEGREA,
preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi;
Vasile BÂCU,
preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească
„Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi;
Mircea PILAT,
preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”
din regiunea Cernăuţi;
Iurie LEVCEC,
preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea

 şi Promovarea  Culturii Tradiţionale Româneşti.

luni, 12 iunie 2017

Lecturi aleatorii, IV

Sumar

Isihasmul de toate zilele (Vasile Andru)…………………………..............5
Un prozator șarmant (Valeriu Anghel).........................................................9
Bacăul din clepsidră (Ioan Bâșcă)..............................................................15
Pledoarie pentru salvarea familiei (Arsenie Boca).....................................17
O cronică de familie (Vali Boncu Constantin)..........................................20
Psalmistul valah (Adrian Botez)................................................................23
Soluția salvatoare (Ioan Bute)...................................................................26
Cuviosul de la Bogdana (Constantin Catana)..........................................30
Cronicarul erudit din gazete (Constantin Călin).......................................33
Un Paradis aparte (Radu Cârneci).............................................................37
Supernova Eminescu (Mihai Cimpoi).......................................................40
Gulagul din umbră (Doru Ciucescu)..........................................................43
Încă o călătorie inițiatică (Ion Dumitru Denciu).......................................46
Două comori ale ortodoxiei (Sfântul Patriarh Eftimie)...........................50
Furtuna dinaintea catastrofei (Ioan Enache)..............................................54
Obsesia vindecătoare (Victor Enășoae).....................................................58
Pe urmele lui Diogene obârșeanul (Ion Fercu)..........................................61
Gala Galaction și „principele poeziei românești“ (Gala Galaction)..........67
Un jurnal mai aparte (Ernest Gavrilovici).................................................72
Dragostea care învinge moartea (Mioara Grigore)...................................74
Reîntoarcerea la poezie (Victoria Huiban)................................................78
Basne trotușene (Leonid Iacob).................................................................82
Un romașcan de ispravă (Ion Iliescu).........................................................84
Optimistul Bacovia (Angela Monica Jucan).............................................87
Alte subtile semne de carte (Rodica Lăzărescu).......................................90
Rolul Sfintei Euharistii în mântuirea creştinilor (Constantin Leonte)......94
Ortodoxia sub spectrul unui Sinod ticălos (P.S. Longhin).........................98
Iconarul ucenic (Marius Manta).............................................................102
O monografie necesară (Dumitru V. Marin)...........................................105
Chipul de lumină al Arhimandritului Ioan (Iuliana Mateescu)...............107
Academicienii Bacăului (Liviu Mărghitan, Ioan Mitrea)......................109
Noile erezii ale Bisericii (Justin Pârvu)..................................................115
Luca Pițu, înfocșănitul ignorat (Ionel Necula).........................................118
Tâlcuiri evanghelice (Sever Negrescu)....................................................122
Rugăciunea salvatoare (Aspazia Oțel Petrescu).....................................125
Pledoarie pentru medicina creștină (Mariana Pândaru, Dan Cioată)....129
Mărturii din iadul comunist (Mihai Pușcașu)..........................................132
Forța nebănuită a artei fără muză (Romulus Rusan)...............................135
Enescu tânăr (George Sbârcea)...............................................................137
Eminescu în amintirile lui Ștefanelli (Teodor V. Ștefaneli).....................139
Noi file de biografie (Eduard Ștraub).....................................................144
Cu nonagenarul Teodoru pe „drumurile vieții“ (Nicu Teodoru)..............147
Plăcerea jocului (Violeta Tilimbeci)........................................................150
Dicționarul literaturii nemțene (Constantin Tomșa)...............................152
Eternitatea clipei (Valerian Ursinschi)....................................................155
Dezvăluiri isihaste (V)..............................................................................157
O Enciclopedie muzicală inedită (Zeno Vancea).....................................159
Miniaturi poematice (Spiridon Vangheli)...............................................161
Copilăria prin ochii bunicii (Mariana Velisar-Codrescu).......................162
Universul fascinant al mahalalei (Eugen Verman)..................................164
În loc de postfață.......................................................................................166