Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Simona Nicoleta Lazăr


N. 29 decembrie 1968, în comuna Livezi, judeţul Bacău. Poetă, jurnalistă, bibliotecară, editoare. Este fiica tricotezei Ecaterina (n. Hazaparu) și a maistrului Gheorghe Lazăr. A urmat clasa I (1975-1976) și clasele VII-VIII (1981-1983) la Școala „Alecu Russo“, iar clasele II-VI la Școala „Alexandru cel Bun“ (1976-1981) din Bacău. A fost admisă apoi la cursurile de zi ale Liceului Economic și de Drept Administrativ (1983-1987), specializându-se în contabilitate și comerț. În ciclul primar a început să scrie poezie, abilitățile scriitoricești fiindu-i descoperite și cultivate de învățătoarea Maria Găină, profesoara Cornelia Spulber și scriitorul Mureș Covătaru, cel care a introdus-o în intimitatea Cenaclului „G. Bacovia“ al revistei Ateneu. Un alt scriitor, Sergiu Adam, o remarcă la „Poșta redacției“, publicându-i, în 1985, cu pseudonimul Anomis, primele versuri. În anii școlarității s-a evidențiat nu doar la orele de limba română, ci și la matematică, obiect la care a primit 10 pe linie până în clasa a XI-a, ori la fizică, disciplina ce a propulsat-o la Olimpiadă. Cu numele său a debutat în anul 1987, în revista Limba și literatura română pentru elevi, publicând poeme, cronici, articole și însemnări în Aiudul literar, Ateneu, Convorbiri literare, Cultura, Dacia literară, Ecart, Examene, Fântâna Blanduziei, Hyperion, Literatorul, Literatura și Arta, Luceafărul, Lumină lină, Observator T, 13 Plus, Rampa şi Ecranul, România literară, Steaua, Tribuna, Viaţa satului, Vitraliu ș.a. Până să devină gazetarul și editorul de azi, a lucrat la o unitate economică din Livezi (1987-1988), și apoi ca librar, la Librăria „Al. Piru“ din Bacău (1988-1993), în acești ani având și o primă tentativă de a-și continua studiile, la Facultatea de Drept a Universității „M. Eminescu“ din Botoșani, pe care le abandonează însă în 1994. În 1993 intră în presă, activând ca redactor la cotidienele băcăuane Ziua (1993-1994), Ultima oră (1994-1995) și Deșteptarea (1995-1998), perioadă în care scrie asiduu și participă la activitățile cenaclurilor literare „Eșarfe de mătase“, „Avangarda XXI“ și „Boema“. Prezență constantă în competițiile naționale de gen, în intervalul 1991-1994 obține nu mai puțin de 14 premii literare și mențiuni, între care amintim doar Marele Premiu „Zaharia Stancu“, Premiul pentru volum în manuscris la Festivalul de Poezie de la Sighetu Marmației și Premiul special pentru volum în manuscris la Concursul de Poezie „G. Coșbuc“, care ar fi trebuit să-i înlesnească debutul editorial. Și-a văzut prima carte în rafturile librăriilor abia în 1996, când Editura Deşteptarea i-a publicat Somnul grifonului, cu o Precuvântare de Cezar Ivănescu, urmată în scurtă vreme de volumele de versuri Iarba manuscriselor (Editura Plumb, 1997), Corabie spre Magonia (Editura Semne, 1998) și Toamnă în Casiopeea (Editura Ager, 2004). Ecourile de care s-au bucurat poemele sale au îndrituit-o să se îndrepte către Capitală, aici devenind, rând pe rând, redactor la revista Examene (1998-2001) și la Editura „Carol Davila“ (2001-2001), redactor-şef la Editura Ager (2001-2004), bibliotecar la Biblioteca Metropolitană (2003-2004) și, din 2004, editor la Jurnalul Național, în redacția căruia conduce suplimentele Jurnalul de Bucătărie și Jurnalul de Călătorie și coordonează, totodată, activitatea Editurii „Jurnalul“. În această ipostază a realizat, în paralel, suplimentele de vacanţă ale revistei Examene (1999 şi 2000) și a coordonat, în același interval, Concursul de artă plastică pentru elevi şi Tabăra de creaţie „Vacanţe la Pontul Euxin“ din Constanţa. Scurtul stagiu ca bibliotecară a fost favorizat de faptul că, în perioada 2000-2003, și-a completat studiile, urmând și absolvind Colegiul Universitar al Universității „Valahia“ din Târgovişte, cu licență în Biblioteconomie şi Arhivistică și o lucrare de diplomă (Bibliografia locală – Prezent şi perspective) ce se poate transforma oricând într-o nouă carte. Dornică mereu să exploreze noi domenii, în septembrie 2008 și-a început colaborarea cu Radio România – Antena Satelor, susținând până în septembrie 2010 și apoi, în intervalul iunie-septembrie 2011, emisiunea săptămânală de antropologie culinară românească „Focul din vatră“. Grație audienței în creștere, în decembrie 2010 dă un contur nou profilului său pe calea undelor, colaborând și cu Radio România Internațional, unde, din ianuarie 2011,  susține  rubricile „Poetul despre poeți“, „În România, acum un secol“ și „Reporter RRI“, dar cu o prezență constantă și în cadrul emisiunilor „Românii de lângă noi“, „Week-end cu prietenii“, „Secretele bucătăriei românești“ și „Magazin RRI“. La același post realizează, de asemenea, începând cu noiembrie 2011, emisiunea „Invitat la RRI“, propunând ascultătorilor dialoguri incitante cu nume importante ale spiritualității românești. Venind în sprijinul scriitorilor de pretutindeni, a publicat săptămânal, din septembrie până în decembrie 2010, cronici la cărțile de poezie în paginile publicației Jurnalul de Duminică. Cu același aplomb, începând din noiembrie 2011, susține în coloanele Jurnalului Național rubrica „Bombe de presă de acum 100 de ani“, valorificând munca de cercetare de la Biblioteca Academiei. În tot acest timp nu a neglijat propria creație, versurile fiindu-i incluse în antologiile Un sfert de veac de poezie (1998), Poezia pădurii (1999) și Antologji e poezisë rumune (2003), traduse și publicate în Haemus (în limba albaneză) și Bana armânească (în aromână), comentate de critici și istorici literari prestigioși, nominalizată la cea de a XVI-a ediție a Festival di Poesia Erotica Baffo, de la Veneția (2008). Preocupările sale gastronomice s-au materializat în cărțile de bucate Rețete de Paști (în colaborare cu Simona Chiriac, 2007) și Rețete alese pentru post și Crăciun (2010), în reeditarea celebrului volum Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare (2009, ediție pe care a îngrijit-o și prefațat-o, îmbogățind-o cu câteva sute de note și anecdote), distins în același an cu Premiul Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism și Premiul Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, în coordonarea celor 7 volume din Poveștile bucătăriei românești de Radu Anton Roman (2010), distins, de asemenea, cu Premiul AJTR, în prefețe la volumele Rețete culinare turdene de Dana Deac (2005), Cărticică folositoare (2005), Carte de bucate. 190 de rețete alese și încercate de o prietenă a tuturor femeilor celor casnice de Maria Maurer (2006), Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai puțin românești de Horia Vîrlan (2009) și 77 Istorii și rețete din Epoca de Aur de Veronica Bectaș, 2010. În plan social, s-a implicat în implementarea proiectului „Centrul de formare și integrare profesională «Curcubeu»“ –prin care 20 de tineri din medii social defavorizate din Sighișoara au fost calificați. Distinsă, în 2009, cu Premiul AJTR al secțiunii Reportaj, nominalizată la Premiul Clubului Presei de Turism FIJET România (2009), premiată în decembrie același an de Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural, reușește cu cele 11 articole consacrate românilor din Basarabia de Sud să înfurie autoritățile ucrainene, care, în iulie 2011, o declară „persona non grata“, apricându-i pedeapsa maximă de interdicție pe teritoriul Ucrainei, de 5 ani. În compensație, Consiliul Mondial Român și Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni îi acordă Diploma de onoare pentru „Merite deosebite în cunoașterea problematicii românilor de pretutindeni“, iar colegii de breaslă iau atitudine, condamnând această măsură discriminatorie. Aceeași colegi o aleg, în ianuarie 2011, vicepreședintă a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România - AJTR, postură din care inițiază lansarea site-ului Vacanțierul.ro și publicația online Ziariști și scriitori de turism - www.presadeturism.ro, site-ul oficial al AJTR.

Cornel GALBEN

miercuri, 25 decembrie 2013

Hristos se naște! Slăviți-L!

Tuturor cititorilor acestui blog, un Crăciun binecuvântat, cu Hristos încununat, cu colinde presărat, în dragoste îmbelşugat! La mulți ani cu bucurie!

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Radu Beligan - 95

N. 14 decembrie 1918Galbeni (Filipești), judetul Bacău, este un actor român, cu o bogată activitate în teatrufilmteleviziune și radio. Pe linie maternă este grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă, potrivit unui interviu. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București.
A fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturdza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic și modern. A jucat alături de actori importanți, cu reprezentații atât în țară cât și în străinătate.
Radu Beligan a fost în perioada 1969 - 1989 membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR), precum și deputat al Marii Adunări Naționale (MAN) între anii1961 - 1975.
A fost propus pentru intrarea în Cartea Recordurilor pentru faptul de a fi cel mai longeviv actor în activitate (95 de ani).
  • Director al Teatrului de Comedie din București: 1961 - 1969
  • Director al Teatrului Național București: 1969 - 1990

Roluri la Teatrul Național din București

  • Leon Saint Pe - „Egoistul" de Jean Anouilh, regie proprie, 2004
  • Ianke - „Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, 2001
  • Guglielmo - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonța, 1998
  • Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998
  • Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
  • Kondilas - „Moștenirea" de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989
  • „Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonța, 1987
  • Herb Tucker - „Poveste din Hollywood" de Neil Simon, regia Grigore Gonța, 1984 și 1994
  • Spirache - „Titanic Vals" de Teodor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983
  • Domenico - „Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1981
  • Chereea - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980
  • Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
  • Richard al III-lea - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
  • Autorul dramatic - „Viața unei femei" autor și regia Aurel Baranga, 1976
  • Robespierre - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974
  • Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
  • Mayer Bayer - „Simfonia patetică" de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973
  • Ștefan Valeriu - „Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
  • George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
  • Eduard Forțian - „În valea cucului" de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959
  • C.N. Mollin - „Anii negri" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958
  • Iacob Bardin - „Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958
  • Horace, Frederic - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
  • Trinculo - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958
  • Filipetto - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957
  • Alexandru - „Rețeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbește" de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957
  • Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956
  • Cerchez - „Ziariștii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956
  • Agamemnon Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956
  • Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 și 1973
  • Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
  • Stepa - „Platon Krecet" de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finți, 1954
  • Mircea Cavafu - „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954
  • Mitică - „Matei Millo" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953
  • Voicu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953
  • Hlestakov - „Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952
  • „Momente" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952
  • Catindatul - „D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951
  • Tuzenbach - „Trei surori" de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950
  • Victor Dumitrescu - „Iarba rea" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949
  • Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949
  • Agamiță Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948
  • Studentul - „Confruntarea" de Tur și Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948
  • Romeo - „Romeo și Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945

Regizorul

Radu Beligan este cunoscut și în calitate de regizor de teatru.
„Egoistul" de Jean Anouilh, 2004
„De partea cui ești?" de Ronald Harwood, 1996
„O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1979
„Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, 1960
„Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov1959
„Doctor fără voie" de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955
„Straini in noapte"de Eric Assous,2007

Roluri în teatru

Teatrul Odeon:
Talleyrand - „Supeul" de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997 Antonio Salieri - „Amadeus" de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982 „Helen, Tommy și Joe" de James Thurber și Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948
Teatrul Evreiesc de Stat:
Wille Clark - „Băieții de aur" de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997
Teatrul Național din Craiova
Zeus - „Danaidele" după Eschil, regia Silviu Purcărete, 1995 George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Mircea Cornișteanu, 1990
Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București:
Don - „Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969
Teatrul de Comedie: 1961 - 1968
Berenger - „Ucigaș fără simbrie" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu Chitlaru - „Opinia publică" de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet Cirivis - „Capul de rățoi" de George Ciprian, regia David Esrig Berenger - „ Rinocerii" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu Gore, Șeful - „Șeful sectorului suflete" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter Jurații - „Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ștefănescu, regia David Esrig Cheryl - „Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
Teatrul Tineretului:
Doctorul - „Un flăcău din orașul nostru" de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952
Teatrul Alhambra: 1943 - 1949
„Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare „Nu mai beau" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Soare Z. Soare „Pensiunea dragostei" de Alexandru Kirițescu, regia Soare Z. Soare „Sărmanul Jonathan" de Karl Milloker
Compania Radu Beligan: 1947 - 1948
„Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, regia Ionel Țăranu „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
Teatrul Comedia: 1945 - 1947
„Primăvara a venit" de John van Druten, regia Sică Alexandrescu „Racheta spre lună" de Clifford Odets, regia Marietta Sadova „Vis de secătură" de Mircea Ștefănescu, regia W. Siegfried „O femeie răpită" de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu „Knock" de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu „Sărută-mă imediat" de Tudor Mușatescu și V. Timuș, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu „Unul cu bani" de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu „Am visat paradisul" de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu „Medicul în dilemă" de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu
Teatrul Nostru: 1946 - 1947
„Viața începe mâine" de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur
Teatrul Municipal: 1944 - 1945
„Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu „Amantul de carton" de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu
Teatrul Maria Filotti (Sărindar): 1942 - 1943
„Sextet" de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu „Domnișoara de ciocolată" de Paul Gavault, regia Ion Șahighian „D-ra Butterfly" de Tudor Mușatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu
Teatrul Majestic: 1940 - 1941
„Omul care zâmbește" de Luigi Bonelli și Aldo de Benedetti, regia Ion Șahighian „Frumoasa aventură" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu „Orașul fără avocați" de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu „Banii nu fac nici două parale" de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu
Teatrul Tudor Mușatescu (Roxy): 1940 - 1941
„Îmi pare rău de mine" de Mouezy-Eon și Guitton, regia Ion Sava „Titanic Vals" de Tudor Mușatescu, regia Tudor Mușatescu
Grădina C.A. Rosetti: 1940
„Ascultă, Ionescule" de Tudor Mușatescu, după Mirande și Quinson
Teatrul din Sărindar: 1939 - 1940
„Calul năzdrăvan" de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu „Aproape de cer" de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican „Figurantul" de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu „Domnișoara Butterfly" de Tudor Mușatescu după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu
Teatrul Uranus - Comedia: 1938 - 1939
„Tinerețe" de Swarkin, regia Muratov „Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa „Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa „Jederman" de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa
Liedertafel - Alhambra - Regina Maria: 1937 - 1938
„Molima" de Ion Marin Sadoveanu „Pescuitorul de umbre" de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu „Crimă și pedeapsă" de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)

Televiziune

„Al matale, Caragiale", regia Mircea Cornișteanu, 2002 „Cui i-e frică de Virginia Wolf?" de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995 „Amadeus" de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu „Aventură sub pământ" de Ion Băieșu, regia Sergiu Ionescu, 1982 „Titanic vals" de Tudor Mușatescu „Supeul" de Jean Claude Brinsville „Mușatinii" „Harvey" de Mary Chase „Tren de plăcere" de I.L. Caragiale „Momente Caragiale" după I.L. Caragiale „Conu Leonida" după I.L. Caragiale „Marii Artiști pe Micul Ecran"

Autorul

2001 - „Note de insomniac" 1978 - „Luni, Marți, Miercuri..." 1968 - „Pretexte și subtexte"

Audiobooks

Există în lectura lui Radu Beligan o serie de audiobookuri, două dintre acestea apărând la Editura Humanitas (Contrabasul și Bartleby).

Activitate didactică, profesională, academică

Profesor la Institutul de Teatru și Film: 1950 - 1965
Director al Teatrului de Comedie: 1961 - 1969
Președinte activ (1971) și apoi Președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru
Autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 1977
Co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO: 1971 - 1978
Membru al Cartelului Internațional de Teatru: 1967
Membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței
Membru al Academiei Le Muse din Florența
Semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki, 1985

Formarea profesională

1937-1938: studiază Dreptul și Filosofia la București
Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra - studii neterminate

Premii și distincții

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Radu Beligan i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei, 2004 Decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer" Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale", 2003 Trofeul „România 2000", 2003 Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru, 2002 Președintele Franței, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan este numit în grad de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, 2002 Premiul revistei „Moftul Român", 2001 Premiul Revistei „Flacăra", 2000 Trofeul Eugene Ionesco, 1999 Premiul Fundației TOFAN, 1998 PRIX 14 JUILLET 1998 al Ministerului de Externe din Franța Premiul Academiei Române, 1997 Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos, 1995-1996 Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu" din Iași, 1994 Doctor Honoris Causa al Academiei George Enescu Premiul Academiei „Le Muse" din Florența, 1980

Distincții

  • Artist Emerit 1953;
  • Artist al Poporului 1962;
  • Premiul Academiei "Le Muse" din Florența 1980;
  • Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;
  • Premiul Academiei Române1997;
  • Premiul Fundației Tofan, 1998;
  • Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franței1998;
  • Trofeul Eugene Ionesco, 1999;
  • Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";
  • Cetățean de onoare al municipiilor Iași și Bacău.

Filmografie

  • O noapte furtunoasă (1943)
  • Visul unei nopți de iarnă (1946)
  • Răsună valea (1949)
  • Bulevardul “Fluieră Vântu” - scurt metraj (1950)
  • Lanțul slăbiciunilor (1952)
  • O scrisoare pierdută (1953) - Agamemnon Dandanache
  • Afacerea Protar (1955) - Profesorul Andronic
  • Directorul nostru (1960)
  • Bădăranii (1960) - Felippetto
  • Celebrul 702 (1962) - Cheryl
  • Lanterne cu amintiri (1963)
  • Pași spre lună (1964)
  • Castelanii (1966)
  • Șeful sectorului suflete (1967) - meteorologul Gore
  • Explozia (1972) - Profesorul Luca
  • Întoarcerea lui Magellan (1974) - profesorul
  • Agentul straniu (1974)
  • Tată de duminică (1975) - procurorul Grigore Manta
  • Singurătatea florilor (1976) - medicul Ovidiu Pavel
  • Cuibul salamandrelor (1976) - Profesorul Luca
  • Instanța amână pronunțarea (1976)
  • Premiera (1976) - dirijorul Mihai Dan, soțul directoarei
  • Povestea dragostei (1977) - povestitor
  • Brațele Afroditei (1978)
  • Aurel Vlaicu (1977)
  • Iancu Jianu, zapciul (1980)
  • Rețeaua „S” (1980)
  • Iancu Jianu, haiducul (1981)
  • Întoarcere la dragostea dintâi (1981)
  • Galax, omul păpușă (1983)
  • Horea (1984)
  • Cui i-e frică de Virginia Woolf? - film TV (1995) - George
  • Trahir (1993) - Vlad
  • După-amiaza unui torționar (2001) - Profesorul
  • Medalia de onoare (2010) - Ion I. Ion

               Sursa: Wikipedia

luni, 9 decembrie 2013

Tâmplarul Părintelui Arsenie

I-a sculptat crucea de mormânt  părintelui Arsenie Boca. 
A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni.
Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie.

„Să-mi faci crucea"
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul" Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. 

Îi răsună în minte cuvintele de laultima întâlnire: "Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea.
Începe să lucreze la prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase.

Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa , au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu - "Nea Vâlcea, aş dori sa vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop". 
Rugămintea l-a năucit.

Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat.
Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct: "Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. 
După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră . Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi ală­turi de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a ascultat buimăcit.

Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. 
Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în carepărintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.

Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit".
Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un "L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".
Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop. "De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!".

Desenele unui artist
"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!"

Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se îm­pă­ienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii pă­rin­te­lui. Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care "domnul bă­trân", aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere.

Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.
"Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de  tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o  casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit - «Doamne, în ce mă bag?», dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le adu­ceau".
Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.

"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".

A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. 
I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi ră­mâi în fa­milia noastră".
Întâl­ni­rea l-a bul­versat. "Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lu­me".

Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu ceva. 
A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: "Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp.

"De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu". Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte", pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.

Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. 

Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!"

Miracolul
Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. 

Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul Filantropia, suge­rân­du-i să o
opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a între­bat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu. "I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare". 

A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat.
"Pe tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni". Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. "Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părin­tele singura nădejde.

Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el: «Nene Vâlcea, fii pe pace. Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine». Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am ple­cat întărit".

După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile.
Îşi pu­sese încrederea în rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie. 

Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită. A spus precipitată că: "domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic, nici o tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!".
Miracol a şi fost.

Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilorpărintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind - "Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?"

O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite. 

Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie.

S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
"Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni.
Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine".

Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. "La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: «Stai liniştit, că nu o să mori din asta».

Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun!
Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea".

De dincolo de mormânt  Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor.

Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La
mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite.

Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni.
Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. 

Îngenunchea şi se ruga părintelui.
Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie.
Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhov­nic - "să vii la mor­mânt!". Şi-a ve­nit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine.
Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. 

Bătrâneţile l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. "Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.

    PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI

Când veți primi acest mesaj să spuneți o rugăciune... Doar atât trebuie să faceți. Opriți-vă 
și spuneți o rugăciune de mulțumire pentru  toate realizările, dar și nerealizările  voastre. Apoi vă rog să trimiteți acest mesaj către toți prietenii și rudele voastre. Cred că dacă trimiteți această mărturisire a credinței cu o rugăciune, cu credință, veți primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede că vă este de folos.

Toți avem nevoie de rugăciune !

„Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor,  daruiește-le sănătate și-i vindecă pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcate tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene.
Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! 
Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii din Acel Guvern Mondial, care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfnt pământ al Tău Doamne!
Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți.
Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar  Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea.
Ca binecuvântat să fie Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor,  Amin."
 
Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, pentru cei ce nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săraci, pentru care nimeni nu se roagă.
Și mai pomenește Doamne și pe cei săraci adormiți în Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!

vineri, 6 decembrie 2013

„Nicolae, bre, păzeşte tu casa“

Până la jumătatea secolului trecut, ne spune părintele Boitan, în orice familie românească primul copil, dacă era băiat, era botezat Ion, iar dacă era fată, Maria, iar următorul, Nicolae. „Îmi amintesc că bunica îmi povestea cu toată seriozitatea şi cu toată evlavia minunile Sfântului Nicolae. Îmi vine în minte o minune săvârşită chiar asupra unui necreştin. Sfântul Nicolae este socotit, între altele, şi ocrotitorul de hoţi. Povestea bunica de un turc care înainte să plece într-o călătorie şi-a cumpărat o icoană cu Sfântul Nicolae, a pus-o în casă şi a spus: «Nicolae, bre, păzeşte tu casa cât sunt plecat». Şi chiar au încercat hoţii să fure, dar văzând mai întâi icoana care era ferecată au pus mâna pe ea să o fure. Însă au rămas acolo, neclintiţi, până a venit stăpânul casei. Acesta, văzând minunea, chiar a exclamat: «Bre, Nicolae, bine ai păzit casa!»“, povesteşte părintele Florian.

joi, 5 decembrie 2013

COLINDUL CĂRȚII


colindând și scotocind
baladind și nemurind
din scaieți în păpădii
floarea raiului sădii

colindând întru dincòlo
la curți domnești în tremòlo
în răspăr de ierni răzbim
raza rimei o găsim

tulburare-aș tulbura
maluri de somn aș isca
și păsări de eghipet
șerpi de lună – ghem secret

crai de ierni – mânii de vânt
scumpul acoperământ
dinspre minte spre inìmă
dinspre vrajbă către crimă

se stârnesc duh și vecìi
pustiind povești pustii
din scheletele de stele
vestesc știme – bocesc iele

fântânile sparg oglinzi
numai cu mâna te-ntinzi
lună soră – frate soare
totu-i vrăjită scrisoare

schimbă-mi soarta pe-un pitac
neguțând visuri de drac
împacă aur și moarte
într-o carte – într-o carte

stăpânește și cunoaște
cu piciorul peste moaște
slova timpul rânduiește
ceru-l ară și nutrește

peștera din bethlehem
e lumină și blestem:
pace-n duh – vifor în sânge
maica de dumnezeu plânge

începe război de îngeri
vrei nu vrei – pe filă sângeri
magii gângăvesc preasfânt
pe hristosul din cuvânt

zodii scrise fără seamă
isihii de foc pe geană
lir delir întru nadir
se smerește un satir

gheața strunei prorocește
arde-n ger – povestea crește
ning în vii entelehii
struguri cai și cununii

răstigniți pe sfânta rimă
raiul înflorit din tină
pironit s-a pironit
ne-am spălat de asfințit

                     Adrian Botez