Aniversari

Ion Grămadă – 125

            Începutul acestui gerar a marcat împlinirea a 125 de ani de la ivirea pe lume a scriitorului bucovinean (n. 3 ianuarie 1886, în satul Zahareşti, comuna Stroieşti, judeţul Suceava - m. 27 august 1917, la Cireşoaia, comuna Dofteana, judeţul Bacău), stins prematur, pe meleagurile băcăuane, în cumplitele încleştări ale primei conflagraţii mondiale.

Întâiul născut din cei cinci copii ai familiei ţăranilor  Paraschieva (n. Gaşpar) şi Constantin Grămadă îşi începe studiile primare la Şcoala Zahareşti (1893-1897), continuându-le apoi la Liceul Greco-Ortodox din Suceava (1897-1906), la Facultatea de litere a Universităţii din Cernăuţi şi la Universitatea din Viena. Bun cunoscător de germană, franceză şi italiană, descoperă bucuria lecturii, citeşte cu asiduitate literatura autorilor străini în vogă şi exersează traducerea operelor acestora.

În 1904 trimite încercările literare la revistele timpului, sub pseudonimul Nicu Nalbă debutând în Junimea literară din Cernăuţi, care îi publică, în numele 4 şi 5, schiţele De Înviere şi, respectiv, Întoarcerea. Un an mai târziu, în octombrie, revista Luceafărul din Budapesta îi publică, la rându-i, schiţa În ajunul despărţirii, iar Junimea literară îi acordă, în urma votului cititorilor, Premiul său pentru schiţa In Abbiategrasso. În pofida aptitudinilor literare, la Universitatea cernăuţeană optează pentru specializarea istorie şi geografie, dar va continua să publice schiţe, povestiri şi nuvele, precum şi traduceri, înfiinţând, la 15 noiembrie 1907, propria publicaţie, Deşteptarea, care va deveni în scurtă vreme "cea mai bine redactată şi mai răspândită gazetă populară a Bucovinei".

Datorită aprecierilor de care se bucură, devine membru în Comitetul Junimii şi preşedintele secţiei ei literare, calitate în care organizează, în 1908, o amplă şezătoare, la care-i invită, din România, între alţii, pe Nicolae Iorga, Şt.O. Iosif, Simion Mehedinţi, Dimitrie Onciul, Mihail Sadoveanu şi Constantin Stere. Împreună cu câţiva tineri literaţi frecventează casa părintelui Constantin Morariu, din Pătrăuţi, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Elvira, de care se îndrăgosteşte. Din păcate pentru el, în scurtă vreme e angajat ca preceptor în familia ministrului Al. Constantinescu, aflată la Abbazia (Italia), şi deşi instruirea fiului acestuia, Atta Constantinescu (viitorul ministru în Guvernul Antonescu), îi asigură confort financiar şi timp liber, logodna lor nu mai are loc, iar prietenia se răceşte, sfârşind prin căsătoria Elvirei cu Ilie E. Torouţiu.

În 1909 efectuează un periplu vilegiaturistic la Roma, Florenţa, Veneţia, Bologna şi Ancora, lucrează intens la o istorie a Bucovinei, debutează editorial cu O broşură umoristică. Câteva reflexiuni la "Habsburgii şi Românii" părintelui Victor Zaharovschi (Editura Societatea tipografică bucovineană, Cernăuţi, 1909), dar elanul său creator e întrerupt în octombrie, când e chemat să-şi satisfacă stagiul militar în armata imperială austro-ungară. Încorporat într-un regiment de vânători de munte din Tirent, în regiunea Tirolului, se îmbolnăveşte din pricina climei aspre de bronşită severă, care evoluează apoi în pleurezie, în pofida tratamentelor medicale şi a spitalizării de peste şase săptămâni. Cum, în vara anului 1910, medicii îi depistează şi un defect la inimă, este scutit de serviciul militar, plecând de aici în Regat, unde audiază cursurile de vară ale lui Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte.

La îndemnul reputatului istoric, începe să traducă lucrarea La Roumanie ou Histoire, langue, littérature, ortographie, statistique etc. des Roumains de J.A. Vaillant, apărută la Paris, în 1844, dar, nemulţumit de nivelul cursurilor de la Cernăuţi, în toamnă se înscrie la Universitatea din Viena. Este ales membru al Societăţii studenţeşti "România jună" din Viena şi, devenind preşedintele secţiei ei literare, se hotărăşte să scrie istoricul celor patru decenii de la înfiinţare. În iarnă pleacă la Bucureşti pentru a consulta documentele necesare de la Biblioteca Academiei Române, scrie şi publică articole în Deutsches Volksblatt, Tribuna, Românul şi Viaţa românească, încredinţând tiparului şi prima antologie de texte, culegerea de schiţe istorice Din Bucovina de altă dată, editată sub patronajul Bibliotecii societăţii "Steaua" din Cernăuţi. Cu un titlu uşor modificat - Din Bucovina de altădată. Schiţe istorice -, antologia a cunoscut, în 1911, şi o ediţie bucureşteană, apărută sub egida Editurii Institutului de Arte Grafice C. Sfetea.

În mai 1912 e angajat redactor la ziarul Românul, din Arad, implicându-se activ în munca de redacţie şi scriind articole politice din care răzbate angajamentul său de partea idealului naţional. Colaborează, totodată, la Tribuna din Cluj şi Viaţa nouă din Cernăuţi, definitivând în acelaşi an, la Arad, şi publicând, la Cernăuţi, monografia istorică Societatea Academică “România jună” din Viena (1871-1911). Nemulţumit de atmosfera de intrigi interne din Arad, la 1 ianuarie 1913 se întoarce la Viena pentru a-şi pregăti doctoratul despre participarea românilor la Asediul Vienei din 1683, susţinut cu brio la 16 iulie.

Doctor în Litere al Universităţii din Viena, cu o teza Anteil der Rumänen an der Belagerung Wiens, devine, din toamnă, profesor de liceu la Cernăuţi, unde predă istoria şi logica. În 1914 publică, la Heidelberg, M. Eminescu. Contribuţii la studiul vieţii şi operei sale, este angajat redactor la Viaţa nouă, revista Clubului Naţional Român, dar în august izbucneşte primul război mondial, aşa că se alătură sutelor de bucovineni ce au refuzat să lupte împotriva fraţilor lor şi, considerându-se dezertat din armata austro-ungară, trece graniţa în România, unde este ales, la 11 septembrie, în comitetul de refugiaţi ardeleni şi bucovineni ce a redactat manifestul de susţinere a idealului naţional.

 Devine profesor de limba germană la Liceul Militar Mănăstirea Dealu, în martie 1915 fiind mobilizat pe loc. La jumătatea lunii, pe 15, ţine un discurs însufleţitor la depunerea jurământului de către voluntarii bucovineni, militând pentru intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale. În acelaşi spirit lucrează la o antologie de articole polemice şi angajat naţionaliste, intitulată Cartea durerii sau Cartea sângelui, care, din pricina războiului, nu va mai fi publicată. Apare, în schimb, în 1916, graţie eforturilor Tipografiei Gobl şi fii, teza de doctorat Anteil der Rumänen an der Belagerung Wiens (1683).

Când, la 27 august 1916, România intră în război, refuză statutul pe care-l avea, de mobilizat la locul de muncă, şi cere să fie trimis pe front. Refuză apoi, rând pe rând, ofertele de a fi profesor la Liceul Militar din Iaşi sau instructor de recruţi, deşi acestea, fiind slujbe în spatele frontului, i-ar fi putut salva viaţa, pe aceea de ofiţer de instrucţie sau observator al unităţii în care fusese numit, preferând să fie trimis în linia întâi. I se încredinţează comanda unui pluton de vânători de munte din Batalionului I, Regimentul 8 Vânători, aparţinând Armatei a II-a, şi intră pe teatrul de operaţii de la Mărăşti, în linia de apărare a Moldovei, în focul celei mai dure încleştări de la începutul războiului.

La exact un an, pe 27 august, în timpul unui asalt al trupelor române, cade pe câmpul de luptă de la Cireşoaia, secerat de mai multe rafale de gloanţe. Înmormântat într-o poieniţă de pe înălţimea ce urma să fie cucerită, osemintele sale au fost deshumate şi transferate, pe 12 mai 1926, în Cetatea de Scaun a Sucevei, în locul crucii de stejar gravate cu fierul roşu de la Cireşoaia fiind ridicată, la noul mormânt, o Troiţă de lemn, la care au loc anual ceremonii. Tot în memoria lui, o stradă din Târgu Ocna şi o alee din Suceava îi poartă numele, în timp ce în comuna Stroieşti a fost înălţat, la iniţiativa scriitorului şi publicistului Ion Drăguşanul, un bust al eroului, realizat de sculptorul Cezar Popescu.

Urmând exemplul criticului şi istoricului literar Constantin Loghin, care în 1924, la Cernăuţi, a editat şi prefaţat un volum de Scrieri literare (Institutul de Arte Grafice şi Editură "Glasul Bucovinei"), acelaşi animator sucevean a întocmit, la rându-i, volumul antologic Cartea sângelui (Editura Muşatinii, Suceava, 2002), ce însumează o parte din lucrările apărute în publicaţiile deja amintite, precum şi în Glasul Bucovinei, Neamul românesc, Tribuna poporului, Almanahul jubiliar “Academia ortodoxă” (Cernăuţi) şi Mitteilungen des Rumanischer Institut an der Universitat Wien (Viena). Tot în semn de omagiu, Cenaclul literar al Casei de Cultură din Târgu Ocna poartă numele scriitorului, menţinându-i vie memoria în spaţiul Bacăului, ca şi Grupul Editorial “Ion Grămadă” în cel sucevean.