Remember

    Acostăchioaie, Vasile,  n. 23 septembrie 1921, în satul Călineşti, comuna Negri, judeţul Bacău - m. 11 iulie 2001, la Comăneşti, judeţul Bacău. Preot. Fiul lui Gheorghe Acostăchioaie şi al Aglaiei, ţărani. Încă de mic a primit o educaţie aleasă în cadrul familiei, părinţii săi fiind ortodocşi cu multă credinţă şi evlavie faţă de Dumnezeu, virtuţi pe care le-au insuflat şi viitorului slujitor al Bisericii. Urmează cursurile Şcolii primare în satul natal (1928-1932), apoi frecventează clasele ciclului gimnazial la şcoala secundară din cadrul Liceului „Roman-Vodă“ din oraşul Roman (1932-1935). Dorind cu toată ardoarea să devină preot, îşi continuă studiile la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ al Episcopiei Romanului, iar în anul 1940 este admis la Institutul Teologic din Bucureşti, devenind însă licenţiat în teologie abia în anul 1962. Motivul acestei desincronizări l-a constituit izbucnirea celui de-al doilea război mondial, care a dat o cu totul altă turnură vieţii sale. În 1941 se înscrie, astfel, la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă şi luptă pe front pentru apărarea ţării până la 23 august 1944. Scăpat din apriga încleştare cu ajutorul lui Dumnezeu, se reîntoarce la dragostea dintâi şi, la 16 mai 1945, este hirotonit preot pe seama parohiei Gâşteni, comuna Răcăciuni, judeţul Bacău. În grelele condiţii ce au urmat devastatoarei conflagraţii a ştiut să se apropie cu aceeaşi dragoste de toţi enoriaşii, sprijinind îndeosebi văduvele şi copiii orfani şi reorganizând viaţa parohiei în spiritul iubirii aproapelui şi al întrajutorării. În anul 1949 este transferat la parohia „Cuvioasa Parascheva“ din cartierul moineştean Hangani, a cărei biserică este monument istoric, datând din 1702. Aici a luat totul de la început, slujind cu aceeaşi osârdie Cuvântul lui Dumnezeu şi încercând să stăvilească ofensiva ateistă prin forţa exemplului personal şi o dăruire cum rareori se poate observa. Într-o perioadă destul de critică pentru destinul Bisericii româneşti, între anii 1960-1962 a izbutit, astfel, la iniţiativa şi din osteneala sa, să consolideze prin subzidire temeliile bisericii, să facă unele modificări interioare, care au dus la lărgirea spaţiului şi, implicit, la sporirea numărului celor prezenţi la slujbele oficiate cu atâta har. Calităţile organizatorice şi administrative i-au fost repede remarcate nu doar de localnici, ci şi de ierarhi, care l-au numit secretar al Protopopiatului Moineşti, funcţie îndeplinită în paralel cu cea de paroh, cu aceeaşi conştiinciozitate şi exemplară dăruire, din 1960  şi până în 1974. Din acel an devine paroh la Lăloaia, cartier al oraşului Comăneşti, unde va păstori până la pensionare, în octombrie 1999. În cei 25 de ani de pastoraţie de aici şi-a continuat misiunea sa nobilă, restaurând pictura interioară a bisericii şi consolidând structura exterioară a nişelor. A ridicat, de asemenea, o casă praznicală, a sistematizat cimitirul şi a împrejmuit incinta bisericii cu gard metalic, punând totdeauna faptele să vorbească şi răspunzând piedicilor cu iniţiative îmbăţişate de toţi cei care l-au iubit şi respectat. Plecat întru Domnul când mai avea puţin până să rotunjească opt decenii, blândul şi modestul său slujitor a lăsat moştenire nu doar cele din parohiile prin care a păstorit, ci şi doi copii realizaţi, crescuţi în acelaşi spirit al păcii şi armoniei divine, care l-a caracterizat toată viaţa. Condus pe ultimul drum de un sobor de peste 20 de preoţi, el a fost înmormântat în cimitirul din Lăloaia, pentru a fi în continuare alături de cei pe care i-a păstorit.