Moineşteni (I)

    Clain, a. (Klein, Abraham), n. 16 noiembrie 1907, la Moineşti, judeţul Bacău. Scriitor. Viitorul medic şi literat s-a născut în familia Klein, copilărind în cadrul comunităţii evreieşti moineştene, care i-a dat, între alţii, pe Tristan Tzara, întemeietorul dadaismului, şi Pic G. Adrian, creatorul realismului esenţialist în pictura europeană a secolului trecut. Îşi începe studiile la Şcoala israeliano-română din târgul natal, continuându-le apoi la Liceul “Ferdinand I” din Bacău, localitate în care se mutase cu părinţii la vârsta de 12 ani. Preocupat de studiu, descoperă poezia încă din copilărie, scriind versuri cu subiect iudaic şi publicând primele poeme în ziarele evreieşti de limbă română ce apăreau după Primul Război Mondial: Copilul evreu, Hasmona, Renaşterea noastră ş.a. Pierderea tatălui la scurtă vreme după ce a devenit băcăuan, precum şi evenimentele generate de prima conflagraţie i-au perturbat şcolaritatea, luându-şi bacalaureatul în 1929. Deşi îşi uimise profesorii şi colegii cu uşurinţa cu care-şi ticluia poeziile, se îndreaptă spre Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, ale cărei cursuri le finalizează în 1936. După obţinerea licenţei revine în oraşul lui Bacovia, activând ca medic practician la un cabinet particular, iar în intervalul 1944-1947, ca medic de circumscripţie în cadrul Asigurărilor Sociale. Nu abandonează scrisul, intenţionează chiar să scoată o revistă, dar intenţia de a cuceri lumea pe această cale cade. Sfătuit de un scriitor din Capitală, renunţă doar la semnătura Dr. A. Klein-Bacău, pe care o folosise până atunci, şi debutează editorial sub numele A. Clain, publicând în acelaşi an două volume de poeme: Brazdele în lavă şi Oglinzile tăcerii (Bucureşti, 1942). În vremurile tulburi de după 23 august 1944 se gândeşte tot mai des la pământul făgăduinţei (Pământule ce m-ai chemat cu degetul unei fantome / Tu m-ai orbit cu soare şi otrăvit cu miasme. / Spre tine arcul inimii şi-a zvâcnit iureşul săgeţilor... / Te-am cerut cu umilinţa psalmilor şi cu mânia profeţilor), înrâurit şi de lucrările pe care le traduce. Până când se decide să facă Alia, transpune în limba română Oraşul măcelarului de Haim-Nahman Bialik (Editura Bicurim, Bucureşti, 1945), Fabule de Eliezer Ştainberg (Atelierele Tipografice Lumina, Bacău, 1947) şi Cele 40 de zile de pe Musa Dugh de Franz Werfel (Editura Forum, Bucureşti, 1948). Versiunea din idiş a fabulelor cernăuţeanului vor atrage atenţia şi prietenia lui Tudor Arghezi, din creaţia căruia va alcătui mai târziu o antologie, pe care o va publica în noua patrie. Aici, ajunge în 1948, după ce mai întâi trece prin lagărele de triere din Cipru şi îngrijeşte, în calitate de medic, deportaţii de pe vapor. În Israel se adaptează repede, lucrând la cabinete din Pardes Hana, Hedera, Ein-Şemer şi, din anul 1950, la Kuart Halim Hifa, unde se va stabili definitiv. Se alătură, totodată, scriitorilor israelieni de limba română, publicând creaţii originale şi traduceri din Shalom Alehem, Natan Alterman, Max Brod, Evgheni Evtuşenko, Leo Goldberg, Rudyard Kipling, Iţic Manger, I.L. Peretz, Rainer Maria Rilke, Iacob Sternberg şi Abraham Şlonski în revistele Facla, Izvoare, Mişmar, Secolul XX, Semnalul, Viaţa noastră ş.a. Reintră şi în atenţia editorilor, oferind cititorilor Trei monologuri de Shalom Alehem (Tel Aviv, 1970) şi, în ciclul “Biblice”, tot la Tel Aviv, Psalmii, Profeţii (1976), Cântarea Cântărilor, Rut, Psalmi (1978) şi Vârsta psalmistului (1983). Deşi a susţinut adesea că “Limba ţării e ebraica. În ea trebuie sa se manifeste energiile originale”, transpunerile sale în limba română au stârnit admiraţia confraţilor, care, prin Alexandru Mirodan, l-a definit cel mai bine: “Clain păstrează şi cultivă magia limbajului de la Moldova, cu pasiunea de colecţionar: cărţile lui alcătuiesc depozitul limbii române din Israel.”Iar recunoaşterea nu a întârziat să apară, în 1977 primind prestigiosul Premiu “Sion”, acordat de Asociaţia Scriitorilor israelieni de limba română, iar apoi Premiul Congresului Mondial Evreiesc, pentru poemul Iavne. Nostalgia locurilor natale (Târgule anost / Ce drag ne-ai fost / Şi ce sete ni-i / De vechi prietenii; Dar Moineşti, / cu fluier duios îmi doineşti / din fragedă copilărie / pierdută prin vreo bălărie / din râpa ce se prăvale / trăgând şi trecutul la vale...) se regăseşte şi în traducerea romanului Ultima oră de Mihail Sebastian, dar mai ales în poemul Prin Moineşti spre Israel, care spune totul despre cel ce a furat curata limbă română cu sine, dându-i noi valenţe în ţara adoptivă.