Membru de onoare al
Comunităţii Academice „George Bacovia” din Bacău, economistul Vasile Şoimaru
este o personalitate ilustră a vieţii social-politice, economice şi culturale
din Basarabia, dar prin opera sa şi prin lupta continuă pentru salvarea fiinţei
naţionale şi reintegrarea Moldovei de peste Prut în trupul încă sfârtecat al
Ţării, pentru cunoaşterea românilor de dincolo de fruntarii şi apărarea
drepturilor acestora şi-a câştigat o notorietate mai mult decât europeană.
Argumente în sprijinul
acestei afirmaţii se regăsesc în suficientă măsură şi în recenta sa carte – Căderea
comuniştilor (Editura Prometeu, Chişinău, 2010) – care, deşi face o
radiografie amănunţită societăţii basarabene a ultimului deceniu, oferă printre
rânduri detalii relevante despre nu mai puţin agitata existenţă a autorului,
ctitor de instituţii şi de programe economice, om politic integrat mişcării
democratice, cadru universitar, analist şi autor de carte ştiinţifică,
publicist înzestrat şi artist fotograf, îngrijitor şi sprijinitor de ediţii,
iniţiator de manifestări culturale şi omagiale etc.
Fin observator şi bun
cunoscător al realităţilor de pe ambele maluri ale Prutului, conferenţiarul
universitar basarabean reuneşte, în cele 60 de texte incluse în sumar, în
principal opiniile inserate în paginile publicaţiei independente Timpul, însă nu au fost omise nici
intervenţiile sale găzduite de alte cotidiene sau hebdomadare (Mesagerul, Flux, Jurnal de Chişinău, România
liberă, Ţara, Economistul, Democraţia, Ziarul de Gardă, Literatura şi arta,
Capitala, Flacăra lui Adrian Păunescu, Impact), unele dintre ele luând
forma dialogului cu publiciştii Vlad Pohilă, Constantin Lupu, Ioan Erhan, Alina
Ţurcanu, Nicolae Roibu şi Cristian Bucur.
Ţinta predilectă a
autorului, cum ne sugerează şi titlul, este camarila neokominterniştilor aflaţi
la putere „3076 de zile şi nopţi”, adică opt ani, cinci luni şi trei zile, o
perioadă crâncenă pentru aproape toţi basarabenii, în care hrăpăreţii urmaşi ai
comuniştilor au copiat moda dâmboviţeană şi au părăduit totul, aducând
Republica Moldova în pragul colapsului şi îndatorând-o pe multe decenii de-acum
încolo.
Om al „atitudinii treze,
demne şi militante, un caracter greu de influenţat sau de remodelat după
reţetele celor care vor să ne ştie o turmă într-o stână fără câini”, cum îl
defineşte Vlad Pohilă, prefaţatorul antologiei, Vasile Şoimaru a urmărit cu
atenţie, cu pixul şi cu aparatul de fotografiat în mâini, întreaga dinamică a
guvernării neocomuniste, de la „înălţarea ei triumfală până la prăbuşirea
totală”. Şi nu se poate plânge că nu a avut ce vedea, pentru că după un deceniu
în care premierii şi guvernele au căzut „ca frunzele toamna, ca bobiţele de
fragă, după prima brumă” ori s-au schimbat „mai des decât îşi schimbă cucoanele
furourile”, neokominterniştii nu au adus nici pe departe stabilitatea şi
bunăstarea promisă în campaniile electorale, ci au sporit degringolada,
rostogolind ţara, prin măsurile catastrofale luate, spre buza prăpastiei.
Sigur de căderea comuniştilor
încă de la prima legislatură, analistul nu a dat nicio şansă însă nici
puzderiei de partide şi partiduleţe basarabene, dezbinate şi avide la rândul
lor de putere, militând pentru reîntrunirea unui congres al intelectualităţii
şi alegerea a 101 personalităţi capabile cu adevărat să scoată ţara din starea
în care a ajuns. Şi, pentru că numai pilda vorbei nu i s-a părut de ajuns, a
reintrat în Frontul Popular, s-a implicat în acţiunile Consiliului Naţional
pentru Apărarea Democraţiei, a sprijinit mişcarea tinerilor nemulţumiţi de
fraudarea alegerilor, a propus soluţii pentru deblocarea relaţiilor
româno-române şi transformarea Podului de flori în poduri economice, pornind cu
micul trafic de frontieră şi încheind cu cooperarea pentru admiterea Republicii
Moldova în Uniunea Europeană.
Cu regretul că primul
parlament moldovean nu a votat Unirea în loc de Independenţă, unionistul şi
patriotul Vasile Şoimaru crede că, până la atingerea acestui deziderat, ratat
deopotrivă de guvernanţii de la Bucureşti şi Chişinău, o soluţie imediată ar fi
grăbirea acordării cetăţeniei române fraţilor de peste Prut şi condamnarea
reciprocă a Pactului Molotov-Ribbentrop, dinamizarea schimburilor comerciale,
implicarea mai activă a investitorilor români, susţinerea pe plan internaţional
a demersurilor basarabene.
Constatând, de altfel, că
singurele realizări certe de până acum au fost implicarea Petrom şi Rompetrol
în schimburile cu combustibili şi a ASE în dezvoltarea învăţământului economic
moldovean, prin fondarea, sub coordonarea rectorului Paul Bran, a Academiei de
Studii Economice din Moldova (excelent portretul conturat universitarului
român), autorul nu se sfieşte să dezvăluie care sunt greşelile făcute de
România, începând cu semnarea Tratatului de Prietenie cu URSS, în 1991,
recunoaşterea independenţei republicii cu denumirea istorică de Moldova, în
condiţiile în care grecii nu au fost de acord cu Macedonia, vizita
preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, pe 4 aprilie 2005, când a lăsat să se
înţeleagă că-l susţine pe Voronin, neimplicarea diplomaţilor români de la
Chişinău nici măcar în activităţile culturale organizate de ICR, excluderea
Basarabiei şi a Nordului Bucovinei din Raportul de cvasicondamnare a
comunismului în România şi sfârşind cu „atitudinea plină de rea-voinţă a lui
Nicolae Manolescu faţă de scriitorii basarabeni în ultimul său opus”.
Clanul Voronin şi acoliţii
săi domină, firesc, subiectele abordate, pentru că dincolo de minciunile
sfruntate propagate în campaniile electorale şi prin mass-media subordonată
puterii, articolele selectate nu au prea avut ce scoate în evidenţă ca
realizări ale comuniştilor, dar au luminat minţile alegătorilor şi cititorilor publicând
cifrele reale şi comparându-le cu cele raportate, dezlegând iţele afacerilor de
miliarde ale Tatălui şi fiului său, Oleg Voronin, care ajunsese la un moment
dat să aibă o avere de peste 4,3 miliarde, adică tot atât cât ajunsese datoria
externă a Moldovei. O avere ce a crescut de 150 de ori anual, în condiţiile în
care, numai în iarna 2009-2010, la Cornova, localitatea natală a autorului, au
„decedat de frig, boli şi foame 13 oameni şi s-a născut doar un singur copil”.
Sigur, de la ipocrizia
electorală a salariilor de 500 de euro la genocidul ţăranilor basarabeni şi la genocidul
electoral aplicat basarabenilor din străinătate, care au muncit la negru si au
pompat în economia moldoveană peste 5,77 miliarde de dolari, sunt zeci de
subiecte incitante, dar vă lăsăm plăcerea să le descoperiţi, nu înainte de a vă
atrage atenţia în mod aparte asupra componentei culturale a unor articole,
ilustrată îndeosebi de relatările vizitelor sale la românii răspândiţi peste
tot, din Caucaz până în Albania şi din Canada până în Ţările Baltice ori
statele din Balcani.
Miliardar în kilometri
parcurşi pe urmele lor, din care au rezultat mii de fotografii, câteva albume
şi expoziţii – o parte inserate şi la finalul cărţii –, Vasile Şoimaru ne
promite că va întregi această trilogie, adăugând volumelor Căderea premierilor şi
Căderea comuniştilor, pe cel ce se va numi Căderea zidului ghimpat de la
Prut. Acesta va depinde însă foarte mult şi de reacţia celor ce vor
înţelege mesajul cărţii şi de felul cum cititorii vor şti să se implice în
realizarea acestui ţel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu