101

        Pascu, Vasile, n. 27 ianuarie 1910, în satul Corni, comuna Tătărăşti, judeţul Bacău - m. 30 decembrie 1978, la Focşani. Pictor. Născut în familia modestă a agricultorilor Maria şi Neculai Pascu, a fost crescut de către aceştia cu deosebită dragoste, inoculându-i-se încă de mic un adevărat cult pentru credinţă, cinste şi învăţătură. Fire iscoditoare, a deprins repede buchile, aşa că părinţii l-au trimis la Adjud să studieze, aici absolvind printre cei sârguincioşi studiile gimnaziale şi liceale. Aplecarea către cele bisericeşti şi îndemânarea la desen şi aplicaţiile practice i-au netezit drumul spre Academia de Arte Frumoase din Iaşi, unde a fost admis la clasa de pictură a profesorului Octav Băncilă. S-a făcut iute remarcat prin seriozitate şi talent, la absolvire, în 1934, fiind premiat cu medalia de argint. Deşi se integrase în mişcarea plastică ieşeană, a optat pentru catedră, fiind mai întâi profesor de desen şi caligrafie la Şcoala Normala din Vaslui (1934-1935). Între anii 1935-1939 a ocupat acelaşi post la Liceul "Cuza Vodă" din Huşi, dar declanşarea celei de a doua mari conflagraţii mondiale şi faptul că veniturile nu-i ajungeau pentru a-şi întreţine familia întemeiată, în 1940 suţine un examen pentru atestarea ca pictor bisericesc, obţinând de la experţii Ministerului Cultelor şi Artelor calificativul de foarte bine şi autorizaţia de a picta în întreaga ţară. Se transferă în Focşani, unde se stabileşte definitiv şi profesează, până în octombrie 1945, tot ca profesor de caligrafie şi desen la Şcoala de Arte şi Meserii şi la liceele “Unirea” şi Cuza Vodă”. Chiar dacă noul regim nu agrea Biserica, renunţă la învăţământ şi se dedică aproape în exclusivitate împodobirii aşezămintelor de cult cu pictura de care aveau nevoie, pictând în ulei, tempera, frescă şi ceară nu mai puţin de 107 biserici din cele trei mari provincii româneşti. Fireşte, necazurile nu au întârziat să apară, opiniile sale tranşante la adresa regimului instalat de sovietici şi îndemnul la nesupunere atrăgând repede atenţia Securităţii, care prin agenţii şi turnătorii săi i-au urmărit pas cu pas toate mişcările şi l-au şicanat în permanenţă, confecţionându-i de-a lungul anilor tot felul de capete de acuzare, care au culminat cu pedeapsa la 10 ani de detenţie, acordată de Tribunalul Militar din Iaşi, pe 6 aprilie 1971. Slujindu-L cu credinţă pe Dumnezeu, a trecut cu demnitate peste toate, începând cu examenul de recalificare, ordonat de noul Departament al Cultelor (1951, promovat cu foarte bine), şi sfârşind cu lungile luni de încarcerare, care nu i-au schimbat nici ideile politice, nici concepţia ortodoxă despre viaţă. O viaţă aspră, cunoscută îndeaproape în peregrinările sale prin ţară şi transpusă în lucrările de atelier, rămase decenii la rând ştiute doar cercului restrâns de prieteni, şi din care transpar chipurile şi siluetele încremenite ale ţăranilor resemnaţi şi ale calfelor din târgurile prăfuite, dar şi frumuseţile satelor ce nu apucaseră încă să intre în tăvălugul orăşenizării forţate. Ampla retrospectivă organizată, postmortem, în septembrie 2008, la Galeriile Hidalgo din Focşani, vorbeşte de la sine despre forţa creatoare a celui ce fusese asemănat cu pictorii italieni ai începutului de secol XX, dar măiestria sa portretistică şi viziunea artistică se regăsesc cel mai bine în amplele scene biblice care împodobesc bisericile şi care vor răzbate, neîndoielnic, peste veacuri. Între primele aşezăminte pictate s-a numărat chiar Biserica parohială cu hramul “Sfântul Nicolae” din satul natal, avariată de cutremurul din 1940, retencuită de la caramidă şi repictată în anii 1951-1952, precum şi Biserica parohială “Cuvioasa Parascheva”, din satul vecin, Giurgeni, aparţinând tot comunei Tătărăşti, pictată în întregime în frescă, în intervalul 1953-1954. Tot în frescă, în stil bizantin, a împodobit bisericile cu hramul “Sfântul Niculae” din Tecuci (1958) şi Fâstăci, judeţul Vaslui (1977), cele cu hramul “Sfântul Ioan Botezătorul” de la mănăstirile Nicula (1961) şi Bucium (1964-1967), la aceasta pictând, în acelaşi interval, şi Biserica “Duminica Tuturor Sfinţilor Atonului”, cele cu hramul “Sfântul Gheorghe” din Sadova (1965-1967), Iacobeşti (1969), Laza (1957-1958) şi Focşani (împreună cu Adolph Cantini), cele cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Suceava (1967-1968) şi Ploieşti (1971), cele cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Carei (1965) şi Poiana Stampei, cele cu hramul “Sfântul Spiridon” din Galaţi (1963-1965), “Pogorârea Sfântului Duh” din Suceava (1970), “Sfântul Ştefan” din Ploieşti (1974-1975) ş.a. De referinţă pentru creaţia sa iconografică au rămas, de asemenea, fresca mozaicată de la Biserica “Sfântul Nicolae” din Iaşi (1962-1964), precum şi frescele de la Mănăstirea Sihăstria şi de la Biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” a Schitului Sihla (1973-1974), în Peştera Sihla pelerinul putându-se închina şi admira şi Icoana Cuvioasei Teodora (1974). Graţiat în august 1972, a lăsat în mape sute de schiţe, cu un desen ferm şi detalii precise, zeci de lucrări de grafică şi uleiuri ce îşi aşteaptă dreapta recunoaştere.