Totalul afișărilor de pagină

luni, 22 ianuarie 2018

Festivalul-Concurs „Grigore Vieru”


Societatea Culturală Apollon-România organizează Festivalul-concurs internaţional de creaţie literară „Grigore Vieru” - “Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”, Ediţia a VI -a, poezie.
Regulament: Toate textele se trimit în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2018, la adresa de e-mail a revistei Apollon: ro.tv.kalin@gmail.com minim 10 poezii în limba română, în document word, A4, caracter de 12, Times New Roman, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice, însoţite de o fotografie bust a autorului şi un CV literar. Dacă aceste cerinţe nu sunt respectate, textele în cauză nu vor intra în concurs. Textele participante la concurs nu trebuie să mai fi fost publicate anterior. Nu este permisă mediatizarea textelor pe parcursul desfăşurării concursului, chiar dacă nu va exista şi un vot al publicului. Concurenţii vor trimite în e-mail numele şi adresa de domiciliu, pentru trimiterea premiilor, după concurs. La concurs pot participa toţi scriitorii de limbă română, indiferent unde sunt stabiliţi. Jurizarea se face între 15 şi 25 februarie 2018, iar anunţarea câştigătorilor se va face în data de 26 februarie 2018, ora 18.oo la LECŢIA DE POEZIE - „la o cafea cu Apollon”, organizată la Coffee Shop Zebranno – Urziceni. Premii: Diplome; Publicarea în revista Apollon (pe tot parcursul anului 2018); Cărţi cu autograf din partea membrilor juriului; Promovare pe site-urile partenere. Preşedintele juriului – acad. Vasile Căpăţână, Chişinău, Basarabia; Vicepreşedinte: Victoria Milescu, Bucureşti, România; Membrii juriului: acad. Vasile Tărâţeanu, Cernăuţi, Ucraina; Cătălina Stroe, Montreal, Canada; Victor Voinicescu Sotski, Paris, Franţa; George Călin, Bucureşti, România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu