Remember

Alexandru Artimon

(N. 14 septembrie 1938, în Coşula, judeţul Botoşani - m. 8 septembrie 2008, la Bacău)

            S-au scurs deja 7 ani de la trecerea la cele veșnice a istoricului și arheologului, momentul urmând a fi comemorat sâmbătă dimineața, începând de la ora 10, la Cimitirul Sărata. Pentru cei care l-au cunoscut, dar și pentru cititorii noștri, se cuvine să rememorăm câteva aspecte din viața sa, întrucât prea furați de griji uităm repede pe cine am avut în preajmă.

            Este fiul agricultoarei Domnica (n. Ivanov) şi al comerciantului Ion Artimon. A copilărit în localitatea natală, începându-şi studiile la Şcoala Primară Coşula (1945-1949) şi continuându-le la Şcoala Generală din Botoşani (1949-1952) şi la vestitul Liceu „August Treboiu Laurian“ (în prezent, Colegiu Naţional, 1952-1955). Fascinat de numeroasele personalităţi ivite în spaţiul botoşănean şi de bogata istorie a locului, a decis să se îndrepte, după un scurt stagiu ca profesor suplinitor la Şcoala Generală Cristeşti, judeţul Botoşani (1955-1958), către Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, fiind în perioada 1958-1963 student al Secţiei istorie universală. După obţinerea licenţei a fost repartizat la Muzeul de Istorie din Târgu Neamţ (1963-1967), instituţie pe care a condus-o încă de la început, în calitate de director, îmbogăţindu-i colecţiile în urma cercetărilor arheologice efectuate pe şantierele de la Cetatea Neamţului, Ocea, Războieni, Ghindăoani şi Petricani. Transferat, ca şef de secţie, la Muzeul de Istorie din Suceava, a continuat investigaţiile arheologice şi în fosta Cetate de Scaun a Moldovei, făcând săpături la Suceava, Volovăţ, Mănăstirile Putna şi Slatina ori aducându-şi contribuţia la organizarea unor manifestări ştiinţifice iniţiate de instituţia muzeală suceveană. Începând cu anul 1969 a devenit unul dintre oamenii de bază ai Muzeului Judeţean de Istorie din Bacău (actualul Complex Muzeal „Iulian Antonescu“), lucrând o perioadă ca muzeograf principal, apoi ca şef de secţie, iar din anul 1992 ca director adjunct al instituţiei, funcţie pe care a păstrat-o până la pensionare, în 2001. Preocupat îndeosebi de epoca medievală, a fost animatorul principal al şantierelor arheologice de la Curtea Domnească din Bacău, de la Budeşti-Plopana, Cleja, Drăgeşti-Tătăreşti, Fărăoani, Fântânele, Gutinaş, Mănăstirea Caşin, Onceşti, Oneşti, Oprişeşti-Răchitoasa, Rădeana, Sascut şi Târgu Trotuş, dar şi de la Adjudu-Vechi, în judeţul Vrancea. Rodul acestei munci laborioase, soldată cu mai multe descoperiri importante pentru buna cunoaştere a istoriei din zona Moldovei, a fost valorificat în cadrul sesiunilor ştiinţifice organizate de filialele Arhivelor Naţionale, instituţiile muzeale şi de cercetare din întreaga ţară, în peste 80 de studii, articole şi note publicate în reviste de specialitate (Analele Brăilei, AMCS, Arheologia medievală, Carpica, Revista muzeelor şi monumentelor, Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Studia antiqua et archeologica, Studii şi comunicări, Zargidava ş.a.), precum şi în mai bine de 150 de recenzii, prezentări de carte, note şi articole apărute în alte publicaţii (Ateneu, Buletin Cultural Băcăuan, Orizonturi Noi, Sinteze, Steagul roşu, Vitraliu) ori difuzate la posturile de radio şi televiziune băcăuane şi naţionale. Dintre ele amintim doar Câteva consideraţii asupra tezaurului monetar de la Cetatea Neamţului (sec. al XVII-lea) – 1968, Un mic tezaur de denari romani imperiali descoperit la Ghindăoani (judeţul Neamţ) – 1968, Bisericile de piatră de la Sfântul Dumitru din Suceava (1969), Un tezaur monetar de aur din secolele XVI-XVII descoperit în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Bacău (1980), Câteva consideraţii istorico-arheologice asupra bisericii din secolul al XIV-lea descoperită la Volovăţ (1981), Contribuţii arheologice la istoria oraşului Bacău (1981), Oraşul de reşedinţă şi zona sa înconjurătoare din Moldova şi Ţara Românească (1986), Noi contribuţii arheologice privind Curtea Domnească din Bacău (1986-1987), Date istorice şi arheologice cu privire la Curtea Domnească - Bacău (1987), Consideraţii istorico-arheologice privind geneza şi evoluţia oraşelor medievale din sud-vestul Moldovei (1993), care reflectă contribuţiile sale cele mai importante în domeniul istoriografiei. La acestea se adaugă câteva volume semnate ca autor sau coautor, începând cu studiul Curtea domnească şi Biserica Precista din Bacău (în colaborare cu Pr. Constantin Mardare, Bacău, 1991), continuând cu Bacău: Reşedinţa voievodală (în tandem cu Ioan Mitrea, Muzeul Judeţean de Istorie „Iulian Antonescu“, Bacău, 1996), Judeţul Bacău – monografie (colaborator, Bacău, 1996), Civilizaţia medievală urbană din secolele XIV-XVII (Bacău, Tg. Trotuş, Adjud) - Editura Documentis (Iaşi, 1998), Oraşul medieval Trotuş în secolele XIV-XVII. Geneză şi evoluţie (Editura Corgal Press, Bacău, 2003), Ştefan cel Mare şi Sfânt în memoria băcăuanilor (coeditor, cu Ioan Mitrea, şi coautor, Editura Conexiuni, Bacău, 2004), Enciclopedia judeţului Bacău (coautor, Editura Agora, Bacău, 2004) şi încheind cu Istoria Târgului Trotuş din cele mai vechi timpuri până la Marea Unire din 1918 (împreună cu Petre Bogdan, Editura Corgal Press, 2008). Cu profesorul Dumitru Ficuţă a realizat, de asemenea, filmul documentar Bacăul în vremea lui Ştefan cel Mare. Sub conducerea profesorului universitar dr. Victor Spinei, în 1999 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema Civilizaţia medievală urbană din sud-vestul Moldovei în secolele XIV-XVI (centrele urbane Bacău-Târgu Trotuş-Adjud), obţinând titlul de doctor în istorie, lucrare apreciată ca o contribuţie indispensabilă specialiştilor interesaţi de medievistică. După pensionarea grăbită de oficialităţi, continuă colaborarea cu muzeul băcăuan şi, în calitatea sa de expert în arheologie, lucrează în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău, fiind totodată membru al Comisiei Zonale Nr. 2 a Monumentelor Istorice, calitate în care s-a implicat în salvarea tezaurului patrimonial al judeţelor Bacău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea. A fost, de asemenea, un membru activ al Comisiei de Istorie a Oraşelor din România, din septembrie 2002 făcând parte din Comitetul CIOR. Pentru importanta sa contribuţie în domeniul muzeologiei, arheologiei şi istoriei a fost răsplătit cu diverse premii şi distincţii, între care amintim Diploma de Merit a Ministerului Culturii şi Cultelor (2003) şi Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler (2004), acordat pe Preşedinţia României. De asemenea, pentru aportul la cunoaşterea trecutului vechiului oraş medieval, Consiliul Local al comunei Târgu Trotuş i-a acordat, în 2003, titlul de Cetăţean de Onoare. Lucrând până în ultima clipă la studiul monografic dedicat atestării celor şase veacuri ale localităţii Târgu Trotuş, s-a stins cu doar câteva zile înainte de a împlini 70 de ani.       

Cornel GALBEN