Totalul afișărilor de pagină

marți, 14 mai 2013

Grigore Codrescu – criticul incomod


         N. 22 noiembrie 1938, în satul Berbinceni, comuna Secuieni, judeţul Bacău. Critic literar, publicist, redactor, profesor. Fiul lui Ion şi al Eugeniei Castravete, agricultori cu ascendenţă răzeşească, şi-a început studiile la şcoala din localitatea de baştină (1945-1952), beneficiind de îndrumarea unor dascăli de notorietate ai învăţământului băcăuan, precum Gheor-ghe Banu şi Vasile Grosu, personalităţi prestigioase, formate în învăţământul pedagogic antebelic. Încă din anii de gimnaziu începe să versifice şi să scrie proză, citind în cenaclul literar al elevilor şi publicând la „gazeta de perete“ a şcolii.  Admis la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Bacău (în prezent, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare“, 1952-1957) devine premiant din primul an, dar moartea tatălui, în 1953, la Poarta Albă, după ce în 1952 fusese arestat şi declarat „duşman de clasă“, inclus în rândul chiaburilor şi deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, l-a silit să întrerupă un an studiile, iar examenele finale să le susţină în particular, întrucât mama sa, rămasă văduvă cu şase copii, nu l-a mai putut întreţine. În pofida situaţiei tot mai dificile din familie, a continuat să înveţe la fel de bine, luându-şi ca model pe unul dintre dascăli, profesorul de limba română Emil Leahu, cel ce l-a „apărat de demonii anilor ’50, care mai bântuie încă prin lume“. Alături de profesorul-diriginte Remus Vrânceanu şi cel de psihologie Emil Tudor, care i-au fost, la rându-le, modele, acesta i-a stimulat aptitudinile literare, invitându-l la şedinţele cercului literar şi trimiţându-i colaborările la ziarul local. Încă înainte de absolvire este, rând pe rând, învăţător la şcolile băcăuane din localităţile Viforeni, Prăjeşti şi Berbinceni (1956-1957), iar după efectuarea stagiului militar devine directorul Şcolii de 7 ani din Petreşti, judeţul Bacău (1959-1962), împreună cu o parte dintre colegii de cancelarie, fii ai satului, punând în funcţiune Biblioteca sătească şi Cinematograful rural şi, pe plan profesional, conferind funcţionalitate sălilor de clasă şi laboratoarelor şcolare. Cu toate că mama sa dorea să ajungă preot, preocupările literare şi vremurile neprielnice studiilor teologice  l-au îndemnat să opteze pentru Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (1962-1967), ale cărei cursuri reuşeşte să le urmeze la învăţământul de zi, evidenţiindu-se ca unul dintre cei mai activi studenţi nu doar ai facultăţii. Desfăşoară, astfel, sub îndrumarea unor universitari de prestigiu precum Constantin Ciopraga, Al. Dima, Al. Husar, I. D. Lăudat, Mihai Drăgan ş.a., o activitate susţinută în cadrul cercurilor studenţeşti de Folcloristică şi Istoria literaturii, participă la întrunirile cenaclului literar al Facultăţii şi la sesiunile ştiinţifice, una din lucrările sale – Visul în creaţia poetică a lui Al. Philippide – fiind inclusă în sumarul publicaţiei periodice a Universităţii ieşene, Caiete selective ale cercurilor ştiinţifice studenţeşti (Iaşi, 1967). Semn al recunoaşterii capacităţilor sale de studiu şi ale celor organizatorice, este solicitat şi acceptă să fie preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din Facultatea de Filologie (1965-1967), perioadă benefică pentru revigorarea componentelor ştiinţifice şi culturale, cu atât mai mult cu cât apăruseră şi primele semne ale „dezgheţului“ şi  „desovietizării“. În acelaşi interval şi-a continuat activitatea literară, în 1965 debutând în revista ieşeană Cronica, publicaţie căreia i-a propus cronici şi recenzii la cărţile de literatură contemporană. La sugestia redacţiei, a acceptat pseudonimul Gr. Cumpănă, folosit un timp şi la alte publicaţii la care a colaborat de-a lungul anilor, între care amintim revistele Ateneu, Bucovina literară, Citadela, Convorbiri didactice, Dacia literară, Plumb, Pro Saeculum, 13 Plus, Salonul literar, Tribuna învăţământului, Vitraliu. Repartizat la Liceul Teoretic din Adjud (azi, „Emil Botta“, 1967-1969), s-a integrat rapid într-un colectiv dornic de performanţe, modelând câteva clase de elevi inteligenţi, încă necontaminaţi de dogmatismul şi toxinele specifice epocii. După noua împărţire administrativ-teritorială, se transferă la Bacău, activând ca inspector al Comitetului de Cultură şi Artă (1969-1975), timp în care a controlat şi îndrumat instituţii culturale din judeţ, a înfiinţat o staţie-pilot pentru cultura de masă şi a elaborat studii şi articole de sociologia culturii pentru revista Ateneu. În 1973 şi-a schimbat numele de stare civilă în Codrescu, încercând astfel să-şi protejeze familia şi pe sine de reproşurile oficialităţilor, care-l acuzau că nu-şi declarase rudele din S.U.A., deşi acestea erau dintr-o altă ramură a neamului din care făcea parte. Cu nostalgia catedrei în suflet, revine în învăţământ, mai întâi ca profesor de limba română la Liceul Industrial (azi, Colegiul Tehnic „D. Mangeron“, 1976-1980), apoi, în aceeaşi specialitate, la Liceul „Vasile Alecsandri“ (în prezent, Colegiu Naţional, 1981-1988) şi, în cele din urmă, la Liceul Teoretic „George Bacovia“ (actualul Colegiu Naţional „Ferdinand I“), instituţie pe care o conduce, între anii 1994-1998, ca director, şi de unde se pensionează. În această perioadă a îndrumat elevii în cadrul cercurilor ştiinţifice, al cenaclurilor şcolare şi al revistelor de profil, participând la sesiuni de referate şi comunicări ale profesorilor cu lucrări ştiinţifico-didactice, în parte publicate în reviste şi culegeri (Ziaristul Mihai Eminescu la 1877, Bacovia – singurătatea poetului, Factorii agresiunii împotriva lecturii, G. Ibrăileanu – profesorul Liceului „Principele Ferdinand“, Resursele dramatice ale teatrului lui Lucian Blaga ş.a.). Ales de colegii de specialitate ca preşedinte al Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (1977-1990), a izbutit să organizeze activităţi ştiinţifice de ţinută, cu invitaţi prestigioşi de la Univerităţile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi (C. Ciopraga, L. Leonte, C. Parfene, M. Zamfir, D. Scărlătescu…), o sesiune republicană dedicată Centenarului George Bacovia (noiembrie 1981) şi etapele Olimpiadei de Limba şi Literatura Română „Mihai Eminescu“, a stimulat prezentarea periodică a noutăţilor editoriale şi revuistice de specialitate etc. În 1990, s-a alăturat profesorului Mihai Semenov şi grupului de profesori din gimnazii şi licee băcăuane, punând bazele revistei Convorbiri didactice, publicaţie dedicată învăţământului preuniversitar şi pe care a condus-o o perioadă, în calitate de redactor-şef. Debutează editorial în 2001, cu volumul Limba şi literatura română la bacalaureat (Editura Plumb, Bacău), lucrare ştiinţifico-didactică urmată de o carte similară – Galeria personajelor literare în gimnaziu şi liceu (Editura Convorbiri didactice, Bacău, 2006) – şi de volumele de critică literară Lecturi neconvenţionale (Editura ProPlumb, Bacău, 2009), Spectacolul Istoriei critice... manolesciene (Editura Corgal Press, Bacău, 2010), Jurnalul criticului incomod (idem, 2011) și Marea critică față cu valorile literare actuale (idem, 2012), de prefeţe şi postfeţe ce au însoţit cărţile unor autori băcăuani. A fost, de asemenea, inclus cu texte critice în Bacăul Cultural - 600. Antologia Plumb, 2008 (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008). Cu o  energie creatoare debordantă, definitivează în prezent un volum de proză scurtă şi un roman, cărora le poate adăuga oricând un volum consistent de eseuri şi cronici literare, risipite deocamdată în paginile publicaţiilor din ţară. Pentru activitatea sa literară a fost răsplătit cu Premiul „Octavian Voicu“ al revistei Plumb, pentru critică (2008), şi, în 2010, cu Diploma de Favoare a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. Membru al consiliului editorial al revistei Plumb şi al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor (2011), s-a implicat în viaţa culturală a Bacăului, fără ca edilii acestuia să-i răsplătească în vreun fel meritele.
Cornel GALBEN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu