Scriitorul, azi

Citesc în Jurnalul de Vrancea (postare din 6 februarie 2012), ziarul on line editat de Liviu Ioan Stoiciu, o scrisoare emoționantă a lui Marin Ifrim, elocventă pentru ceea ce reprezintă scriitorul în ochii guvernanților, dar și ai oamenilor de suflet:

Dragă Liviu,  

Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat în faţa celui mai prestigios colegiu buzoian: “B.P.Haşdeu”. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări culturale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Acolo a fost ajutat foarte creştineşte de prozatorul Valentin Cojocaru, vrâncean de-al tău, angajat al spitalului respectiv. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Când văd cât şi cum suferă, mă gândesc automat la elita lui peşte: Patapievici, Andrei, Gabi, Cărtărel ş.a.

Acum o jumătate de oră, după ce  m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea modestă. Nu am bani să cumpăr pentru Ion Nicolescu îmbrăcăminte şic. I-am umplut o sacoşă cu îmbrăcăminte de second-marin. Am dat şi cămaşa de pe mine. În fine, pentru Ion Nicolescu m-am împrumutat la un alt mare suflet poetic, la Tudor Cicu, care, în nici o jumătate de oră după ce l-am solicitat, mi-a adus nişte bani pentru a cumpăra mâncare pentru un poet de o mie de ori mai valoros decât Mircea Dinescu, patronul-asociat al loviturii antiromâneşti din  1989. Nu bravez. Trăim vremuri incredibile.

Impresionant e gestul prozatorului Cojocaru. În timp ce Ion Nicolescu zăcea  în reanimare, a xeroxat nişte poezii ale acestuia, dându-le tuturor angajaţilor din spital. S-a întâmplat un mic miracol. După ce i-au citit poeziile, aceşti extraordinari oameni ai spitalelor s-au dus să-l vadă pe poet.  Restul nu mai contează. Să ai grijă de tine. Te îmbăţişez, Marin.

 Puțini știu că poetul a debutat în paginile ziarului băcăuan Steagul roșu (1956) și că textul poeziei Trăiască România a lui Adrian Păunescu, transformată de Nicu Alifantis în șlagăr, e, de fapt, pastișată după versurile sale din Alma Venus, pe care a fost compusă inițial melodia piesei folk.

Refuzând să schimbe ultimul vers din Trăiască – Alma Mater – Măria Sa Poporul în Trăiască Ceaușescu..., a interzis să mai fie cântată piesa în Cenaclul Flacăra, dar a fost la rându-i interzis de politrucii ceaușiști, care i-au eliminat cărțile din biblioteci și a avut în permanență, boem fiind, conflicte cu securiștii.

A revenit cu un volum de poezie abia în 2009 (antologia Mioridiada, după titlul volumului din 1973), dar prețul fiind prohibitiv pentru zilele noastre (100 lei), încasările nu l-au scos din starea în care a ajuns. Păcat!