Festivalul de creaţie „Vrancea literară“ şi-a desemnat câştigătorii

   A treia ediţie a Festivalului Nașional de Creaţie „Vrancea literară”, care s-a desfăşurat în zilele de 5-6 octombrie la Odobeşti, s-a încheiat. Totul s-a petrecut în casa atât de ospitalieră a scriitorului Culiţă Ioan Uşurelu, redactorul şef al revistei „Salonul literar”. 

Premiile acordate sunt următoarele: 

POEZIE: premiul special al juriului: volumul Biserica de cuvinte, autor- Mihaela Grădinaru-Râşca, Suceava; premiul I: volumul Crucea din muguri, autor Aurel M. Buricea, Prahova; premiul II: volumul Ireal, autor Mariana Rogoz Stratulat, Panciu şi volumul Soarele Ninivei, autor Ion Dinvale, Buhuşi; premiul III: volumul Teognost, autor Toma Barbăroşie, Focşani şi volumul Arta Euritmiei, autor Mihai Merticaru, Piatra Neamţ.  

ROMAN: premiul special al juriului: Moşia, autor Ioan Toderiţă, Galaţi; premiul I: Miezul Nopţii în cartierul felinarelor stinse, autor George Cornilă, Bucureşti; premiul II: Să nu te îndrăgosteşti de un nebun, autor Ionică Sava, Focşani; premiul III: De mână cu ai mei, autor Gheorghe Jan Iscu, Bacău şi Uitarea, autor Gheorghe Ungureanu, Bacău. 

PROZA SCURTĂ: premiul I: volumul Fronde, de Viorel Dinescu, Galaţi, premiul II: Circul fără cupolă, de Vasile Larco, Iaşi; premiul III: volumul Plasa de stele, autor Rodica Şoricău, Focşani. 

PROZĂ UMORISTICĂ: premiul I: volumul Ion Ionescu’s Story, autor Ion Manea, Galaţi. 

PAMFLET: premiul special al juriului pentru volumul Insectarul portocaliu, de Ioan Viştea, Tîrgovişte. 

ESEU: premiul special al juriului pentru volumul Despre esenţe şi tincturi, de Lucian Strochi, Piatra Neamţ; premiul I: Dureri neostoite, de Ion Lupu, Comăneşti. 

CRITICĂ LITERARĂ: premiul I: volumul Dor în concepţia lui Eminescu, de Ioan Ţicalo, Suceava; premiul II: Incursiuni în universul peniţei, de Stan Brebenel, Buzău. 

ISTORIE LITERARĂ: premiul I Scriitori băcăoani, de Cornel Galben, Bacău. 

ISTORIA LIMBII LITERARE: premiul I: volumul Limba românilor, de Năstase Marin, Galaţi.  

Concursul Național de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”

Mizil, 4 octombrie 2013

POEZIE
Florin DOCHIA (Câmpina)/ Marele Premiu
Florina ISACHE (Roșiorii de Vede) - Premiul I
Maria PILCHIN (Chișinău) - Premiul II
Cecilia MOLDOVAN (Bacău) - Premiul III
Sorin LUCACI (București) - Premiul rev. Cafeneaua literară
Raul COLDEA (Brașov) - Premiul Revista Nouă; premiul revistei Spații culturale
Oana PUGHINEANU (Cluj-Napoca) - Premiul revistei Fereastra
PROZA
Loredana DALIAN (Slobozia) - Premiul I
Cristian MELESTEU (Pitești) - Premiul II
Viorel SAVIN (Mărgineni - Bacău) - Premiul III
Alexandru JURCAN (Cluj-Napoca) - Premiul Revista Nouă și Premiul revistei Bucureștiul literar și artistic
Diana TRANDAFIR (Câmpina) - Premiul rev. Cafeneaua literară
Dorin Mureșan (Cluj-Napoca) / Premiul revistei Fereastra
Adelina Bălan (Bacău) - Premiul revistei Oglinda literară
Florin Giurca (Dumitrești - Vrancea) - Premiul revistei Spații culturale
Ana Maria Botez (Brăila) - Premiul pentru debut.

Uitată de oneșteni și de băcăuani

Nu mi-am propus să vă dau numai vești rele, dar dând întâmplător peste comunicatul Uniunii Scriitorilor, am vrut să văd cum au reacționat băcăuanii. Ei bine, nici un rând în presa locală, așa că, fiind vorba de un membru al breslei, mă văd nevoit să inserez comunicatul de mai jos:

Filialele Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu deosebit regret încetarea din viaţă a prozatoarei Domnica Gârneaţă. S-a născut la 15 mai 1933 la Oneşti. A avut o activitate bogată de autoare de romane care s-au bucurat de deosebit succes, mai ales în rîndul cititorilor tineri, cunoscînd numeroase reeditări şi tiraje semnificative. Dintre acestea: Tributul, Izvorul cu apă vie, Zorii mireselor, Pe drum de seară, Inel, inel de aur.  A fost apreciată de confraţi pentru delicateţea şi discreţia sa, a ţinut să-şi încheie viaţa în oraşul natal unde a şi fost înmormîntată la 30 septembrie 2013.

Prin dispariţia Domnicăi Gârneaţă proza românească suferă o dureroasă pierdere.

Ion Chiriac a trecut la Domnul

Născut la 5 octombrie 1941, în satul Caraclău, comuna Bârsănești, județul Bacău, poetul Ion Chiriac debutează cu versuri în „Iaşul literar” (1961), alte poezii fiindu-i publicate în „Luceafărul”, „Contem­poranul”, „Amfiteatru”, „Cronica”, „Scânteia tineretului”, „Flacăra Iaşului”, „Ateneu” şi „Ramuri”. A lucrat  ca redactor la ziarul „Flacăra laşului” (1967), apoi la „Scânteia tineretului” (1967-1969), în 1968 apărându-i şi prima plachetă lirică, intitulată Ce se numeşte toamnă. După debut, poetul a colaborat cu versuri, eseuri, cronici şi articole pe teme de cultură îndeosebi la periodicele ieşene şi băcăuane, publicând volumele de poezii Răsărit de fată mare (1970), Lumina pământului (1973), Nopţi cu Ştefan cel Mare(1974), Liniştea dintre nori (1977), Elegiile inimii (1979), Exact aşa vor cânta privighetorile (1982), Cenuşa de pe inimă (1984), Plopi fără soţ (1987). Acestora li se adaugă, după un interval mai lung, A treia noapte după răstignire(2001), Monografie Augustina Vişan-Arnold (2009). A fost distins, în 1982, cu un premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. A încetat din viaţă la data de 1 septembrie 2013. Prin dispariţia lui Ion Chiriac, lumea scriitoricească  românească suferă o dureroasă pierdere.

Grigore Codrescu – criticul incomod

         N. 22 noiembrie 1938, în satul Berbinceni, comuna Secuieni, judeţul Bacău. Critic literar, publicist, redactor, profesor. Fiul lui Ion şi al Eugeniei Castravete, agricultori cu ascendenţă răzeşească, şi-a început studiile la şcoala din localitatea de baştină (1945-1952), beneficiind de îndrumarea unor dascăli de notorietate ai învăţământului băcăuan, precum Gheor-ghe Banu şi Vasile Grosu, personalităţi prestigioase, formate în învăţământul pedagogic antebelic. Încă din anii de gimnaziu începe să versifice şi să scrie proză, citind în cenaclul literar al elevilor şi publicând la „gazeta de perete“ a şcolii.  Admis la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Bacău (în prezent, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare“, 1952-1957) devine premiant din primul an, dar moartea tatălui, în 1953, la Poarta Albă, după ce în 1952 fusese arestat şi declarat „duşman de clasă“, inclus în rândul chiaburilor şi deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, l-a silit să întrerupă un an studiile, iar examenele finale să le susţină în particular, întrucât mama sa, rămasă văduvă cu şase copii, nu l-a mai putut întreţine. În pofida situaţiei tot mai dificile din familie, a continuat să înveţe la fel de bine, luându-şi ca model pe unul dintre dascăli, profesorul de limba română Emil Leahu, cel ce l-a „apărat de demonii anilor ’50, care mai bântuie încă prin lume“. Alături de profesorul-diriginte Remus Vrânceanu şi cel de psihologie Emil Tudor, care i-au fost, la rându-le, modele, acesta i-a stimulat aptitudinile literare, invitându-l la şedinţele cercului literar şi trimiţându-i colaborările la ziarul local. Încă înainte de absolvire este, rând pe rând, învăţător la şcolile băcăuane din localităţile Viforeni, Prăjeşti şi Berbinceni (1956-1957), iar după efectuarea stagiului militar devine directorul Şcolii de 7 ani din Petreşti, judeţul Bacău (1959-1962), împreună cu o parte dintre colegii de cancelarie, fii ai satului, punând în funcţiune Biblioteca sătească şi Cinematograful rural şi, pe plan profesional, conferind funcţionalitate sălilor de clasă şi laboratoarelor şcolare. Cu toate că mama sa dorea să ajungă preot, preocupările literare şi vremurile neprielnice studiilor teologice  l-au îndemnat să opteze pentru Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (1962-1967), ale cărei cursuri reuşeşte să le urmeze la învăţământul de zi, evidenţiindu-se ca unul dintre cei mai activi studenţi nu doar ai facultăţii. Desfăşoară, astfel, sub îndrumarea unor universitari de prestigiu precum Constantin Ciopraga, Al. Dima, Al. Husar, I. D. Lăudat, Mihai Drăgan ş.a., o activitate susţinută în cadrul cercurilor studenţeşti de Folcloristică şi Istoria literaturii, participă la întrunirile cenaclului literar al Facultăţii şi la sesiunile ştiinţifice, una din lucrările sale – Visul în creaţia poetică a lui Al. Philippide – fiind inclusă în sumarul publicaţiei periodice a Universităţii ieşene, Caiete selective ale cercurilor ştiinţifice studenţeşti (Iaşi, 1967). Semn al recunoaşterii capacităţilor sale de studiu şi ale celor organizatorice, este solicitat şi acceptă să fie preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din Facultatea de Filologie (1965-1967), perioadă benefică pentru revigorarea componentelor ştiinţifice şi culturale, cu atât mai mult cu cât apăruseră şi primele semne ale „dezgheţului“ şi  „desovietizării“. În acelaşi interval şi-a continuat activitatea literară, în 1965 debutând în revista ieşeană Cronica, publicaţie căreia i-a propus cronici şi recenzii la cărţile de literatură contemporană. La sugestia redacţiei, a acceptat pseudonimul Gr. Cumpănă, folosit un timp şi la alte publicaţii la care a colaborat de-a lungul anilor, între care amintim revistele Ateneu, Bucovina literară, Citadela, Convorbiri didactice, Dacia literară, Plumb, Pro Saeculum, 13 Plus, Salonul literar, Tribuna învăţământului, Vitraliu. Repartizat la Liceul Teoretic din Adjud (azi, „Emil Botta“, 1967-1969), s-a integrat rapid într-un colectiv dornic de performanţe, modelând câteva clase de elevi inteligenţi, încă necontaminaţi de dogmatismul şi toxinele specifice epocii. După noua împărţire administrativ-teritorială, se transferă la Bacău, activând ca inspector al Comitetului de Cultură şi Artă (1969-1975), timp în care a controlat şi îndrumat instituţii culturale din judeţ, a înfiinţat o staţie-pilot pentru cultura de masă şi a elaborat studii şi articole de sociologia culturii pentru revista Ateneu. În 1973 şi-a schimbat numele de stare civilă în Codrescu, încercând astfel să-şi protejeze familia şi pe sine de reproşurile oficialităţilor, care-l acuzau că nu-şi declarase rudele din S.U.A., deşi acestea erau dintr-o altă ramură a neamului din care făcea parte. Cu nostalgia catedrei în suflet, revine în învăţământ, mai întâi ca profesor de limba română la Liceul Industrial (azi, Colegiul Tehnic „D. Mangeron“, 1976-1980), apoi, în aceeaşi specialitate, la Liceul „Vasile Alecsandri“ (în prezent, Colegiu Naţional, 1981-1988) şi, în cele din urmă, la Liceul Teoretic „George Bacovia“ (actualul Colegiu Naţional „Ferdinand I“), instituţie pe care o conduce, între anii 1994-1998, ca director, şi de unde se pensionează. În această perioadă a îndrumat elevii în cadrul cercurilor ştiinţifice, al cenaclurilor şcolare şi al revistelor de profil, participând la sesiuni de referate şi comunicări ale profesorilor cu lucrări ştiinţifico-didactice, în parte publicate în reviste şi culegeri (Ziaristul Mihai Eminescu la 1877, Bacovia – singurătatea poetului, Factorii agresiunii împotriva lecturii, G. Ibrăileanu – profesorul Liceului „Principele Ferdinand“, Resursele dramatice ale teatrului lui Lucian Blaga ş.a.). Ales de colegii de specialitate ca preşedinte al Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (1977-1990), a izbutit să organizeze activităţi ştiinţifice de ţinută, cu invitaţi prestigioşi de la Univerităţile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi (C. Ciopraga, L. Leonte, C. Parfene, M. Zamfir, D. Scărlătescu…), o sesiune republicană dedicată Centenarului George Bacovia (noiembrie 1981) şi etapele Olimpiadei de Limba şi Literatura Română „Mihai Eminescu“, a stimulat prezentarea periodică a noutăţilor editoriale şi revuistice de specialitate etc. În 1990, s-a alăturat profesorului Mihai Semenov şi grupului de profesori din gimnazii şi licee băcăuane, punând bazele revistei Convorbiri didactice, publicaţie dedicată învăţământului preuniversitar şi pe care a condus-o o perioadă, în calitate de redactor-şef. Debutează editorial în 2001, cu volumul Limba şi literatura română la bacalaureat (Editura Plumb, Bacău), lucrare ştiinţifico-didactică urmată de o carte similară – Galeria personajelor literare în gimnaziu şi liceu (Editura Convorbiri didactice, Bacău, 2006) – şi de volumele de critică literară Lecturi neconvenţionale (Editura ProPlumb, Bacău, 2009), Spectacolul Istoriei critice... manolesciene (Editura Corgal Press, Bacău, 2010), Jurnalul criticului incomod (idem, 2011) și Marea critică față cu valorile literare actuale (idem, 2012), de prefeţe şi postfeţe ce au însoţit cărţile unor autori băcăuani. A fost, de asemenea, inclus cu texte critice în Bacăul Cultural - 600. Antologia Plumb, 2008 (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008). Cu o  energie creatoare debordantă, definitivează în prezent un volum de proză scurtă şi un roman, cărora le poate adăuga oricând un volum consistent de eseuri şi cronici literare, risipite deocamdată în paginile publicaţiilor din ţară. Pentru activitatea sa literară a fost răsplătit cu Premiul „Octavian Voicu“ al revistei Plumb, pentru critică (2008), şi, în 2010, cu Diploma de Favoare a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. Membru al consiliului editorial al revistei Plumb şi al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor (2011), s-a implicat în viaţa culturală a Bacăului, fără ca edilii acestuia să-i răsplătească în vreun fel meritele.

Cornel GALBEN

Puterea rugaciunii       Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă dinPetersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. "Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru" De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.) Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor. Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumita de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."

Apel umanitar

Ajută un copil autist să zâmbească!

Ajută-l pe Mihnea!

Părinţii au aşteptat mulţi ani să le vină pe lume un fiu. Minunea s-a produs, în toamna anului 2010.

L-au botezat Mihnea-Dan.

La început, era un puşti precum ceilalţi, zâmbind prietenos, ca într-o reclamă de pampers. Liniştit. Poate mult prea liniştit. Văzându-l crescând alături de verişoara lui, doar cu trei luni mai mare, părinţii au putut observa primele semne ale unui autism sever. Pe măsură ce timpul trecea, lumea din jur îi devenea străina. Nu vorbea, nu socializa, se închidea în universul lui.

Medicii au confirmat diagnosticul bolii când Mihnea a împlinit 2 ani şi 4 luni. Avea, deja, întârziere în vorbire, comunicare şi înţelegere. Autismul este o boală care are şanse de vindecare doar în 47% dintre cazuri, dar medicii i-au încurajat pe părinţi: în cazul lui, acţionând rapid, cu un tratament intensiv, sunt 90% şanse ca el să fie recuperat până la împlinirea vârstei şcolare.

Ca să-l recupereze, părinţii au început lupta cu timpul; o luptă grea, inegală şi lungă, a cărei cheie o cunosc doar psihologii. Minunea naşterii a trebuit reluată, de la momentul primei scântei a gândului. Ar fi fost de la Dumnezeu ca vindecarea să vină natural, fără costuri. Dar, azi, chiar şi minunile costă.

A început cu 2 ore de terapie pe zi şi timpul creşte, căci trebuie să ajungă la 8 ore de lucru cu terapeuţii, zilnic. Preţul şedinţelor de terapie creşte şi el, de la lună la lună şi, curând, părinţii lui Mihnea nu vor mai putea continua, prin forţe proprii. Costurile tratamentului sunt de până la 1500 de euro pe lună şi vor fi tot mai mari.

Şansa acestui copil cu zâmbetul larg depinde de ajutorul pe care i-l vom da, pentru a putea fi plătite: terapia ABA, medicamentele, tratamentul homeopat, alimentaţia specială, jucăriile specifice şi toate acele proceduri complicate despre care un părinte citeşte mult până să înţeleagă ceva, dar despre care ştie că trebuie să fie urmate, pentru ca viitorul copilului să fie unul... normal.

Cum îl puteţi ajuta pe Mihnea?

Părinţii s-au înscris în Asociaţia Help Mălin - www.helpautism.ro -, iar Mihnea are propriul său cont de donaţii.

Persoanele fizice pot alege să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit în acest cont, completând formularul 230 (pentru salariaţi) şi formularul 200 (pentru cei care au şi alte venituri, pe lângă salarii).

Persoanele juridice pot dona 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare.

Formularele le puteţi descărca de aici, unde le veţi găsi precompletate la secţiunea rezervată destinatarului donaţiei:

http://www.recrutare-turism.ro/contact/