Totalul afișărilor de pagină

marți, 16 aprilie 2013


Apel umanitar

Ajută un copil autist să zâmbească!
Ajută-l pe Mihnea!

Părinţii au aşteptat mulţi ani să le vină pe lume un fiu. Minunea s-a produs, în toamna anului 2010.
L-au botezat Mihnea-Dan.
La început, era un puşti precum ceilalţi, zâmbind prietenos, ca într-o reclamă de pampers. Liniştit. Poate mult prea liniştit. Văzându-l crescând alături de verişoara lui, doar cu trei luni mai mare, părinţii au putut observa primele semne ale unui autism sever. Pe măsură ce timpul trecea, lumea din jur îi devenea străina. Nu vorbea, nu socializa, se închidea în universul lui.
Medicii au confirmat diagnosticul bolii când Mihnea a împlinit 2 ani şi 4 luni. Avea, deja, întârziere în vorbire, comunicare şi înţelegere. Autismul este o boală care are şanse de vindecare doar în 47% dintre cazuri, dar medicii i-au încurajat pe părinţi: în cazul lui, acţionând rapid, cu un tratament intensiv, sunt 90% şanse ca el să fie recuperat până la împlinirea vârstei şcolare.
Ca să-l recupereze, părinţii au început lupta cu timpul; o luptă grea, inegală şi lungă, a cărei cheie o cunosc doar psihologii. Minunea naşterii a trebuit reluată, de la momentul primei scântei a gândului. Ar fi fost de la Dumnezeu ca vindecarea să vină natural, fără costuri. Dar, azi, chiar şi minunile costă.
A început cu 2 ore de terapie pe zi şi timpul creşte, căci trebuie să ajungă la 8 ore de lucru cu terapeuţii, zilnic. Preţul şedinţelor de terapie creşte şi el, de la lună la lună şi, curând, părinţii lui Mihnea nu vor mai putea continua, prin forţe proprii. Costurile tratamentului sunt de până la 1500 de euro pe lună şi vor fi tot mai mari.
Şansa acestui copil cu zâmbetul larg depinde de ajutorul pe care i-l vom da, pentru a putea fi plătite: terapia ABA, medicamentele, tratamentul homeopat, alimentaţia specială, jucăriile specifice şi toate acele proceduri complicate despre care un părinte citeşte mult până să înţeleagă ceva, dar despre care ştie că trebuie să fie urmate, pentru ca viitorul copilului să fie unul... normal.

Cum îl puteţi ajuta pe Mihnea?

Părinţii s-au înscris în Asociaţia Help Mălin - www.helpautism.ro -, iar Mihnea are propriul său cont de donaţii.

Persoanele fizice pot alege să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit în acest cont, completând formularul 230 (pentru salariaţi) şi formularul 200 (pentru cei care au şi alte venituri, pe lângă salarii).
Persoanele juridice pot dona 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare.
Formularele le puteţi descărca de aici, unde le veţi găsi precompletate la secţiunea rezervată destinatarului donaţiei:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu