COMUNICAT DE PRESĂ
„Anul Ovidius”, celebrat la Teatrul de Stat Constanţa.
Primul eveniment: „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”
Duminică, 19 martie, de la ora 19.00, Teatrul
de Stat Constanţa a programat primul eveniment din seria celor menite să
celebreze „ANUL OVIDIUS”,
împlinirea a 2000 de ani de când Publius
Ovidius Naso, unul dintre cei mai mari poeţi ai antichităţii, murea la
ţărmul Mării Negre, în cetatea Tomis, unde fusese exilat de împăratul roman
August. Data a fost stabilită pentru a aminti şi de 20 martie (anul 43 î.Hr.), ziua în care
poetul s-a născut, în oraşul Sulmona.
„BUCURIA DE
A FI ÎNDURERAT LA TOMIS”, de
dramaturgul contemporan Viorel Savin este
un spectacol - lectură în regia artistului Liviu
Manolache. Tot el a gândit coloana sonoră a montării, iar distribuţia va fi
alcătuită din: Iulian Enache, în
rolul lui Ovidiu, Laura Crăciun, Marian
Adochiţei, Alina Manţu, Dan Cojocaru, Adrian Dumitrescu, Remus Archip, Andu
Axente, Ionuţ Alexandru, Andrei Cantaragiu, Cosmin Mihale, Roman Florentin şi
Alexandru Iacov.
Piesa lui Viorel Savin a fost scrisă
înainte de 1989, dar nu a primit, în timpul regimului comunist, aprobarea de a
intra în repertoriul vreunui teatru, din cauza analogiilor cu politica acelor
vremuri. După revoluţie, în 1997, a fost jucată la Teatrul Naţional al
Radiodifuziunii Române, iar spectacolul de la Constanţa reprezintă premiera pe
scenă a acestui text dramatic.
Reprezentaţia va fi vizionată şi de autor
şi va fi precedată, la ora 17.00,
de lansarea romanului său ,,Cinesunta –
fata cu trecutul amputat” (Ed. Junimea, Iași, 2016).
Volumul va fi prezentat de prof. univ.dr. Cristina Tamaş, decanul Facultăţii de
Litere a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, de criticul literar Petre Isachi, redactor şef al
Revistei de cultură „13 Plus”, de
scriitorul Ovidiu Dunăreanu,
redactor şef al revistei de cultură „Ex
Ponto”, şi de prozatorul Adrian Lungu.
Romanul este greu de încadrat în tipare,
potrivit criticului Ioan Holban,
care scrie în prefaţă:,, Ficțiune?
Un caz clinic? Roman-document? De aventuri? În registrul realismului magic? În
cel al fantasticului? Câte ceva din fiecare…”.
Viorel Savin este dramaturg, romancier, dar
şi publicist, şi poet. Publicul constănţean s-a întâlnit până acum cu trei
dintre textele sale dramatice. „Bătrâna şi hoţul” a avut două montări la TSC:
una în anul 1991, iar a doua se joacă din ianuarie a.c., având-o pe Ileana Ploscaru în rolul principal. Alte
două piese, „Tu nu eşti trupul tău“ şi „Ginere de import”, au fost montate în
1999, respectiv 1995, la Teatrul „Fantasio”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu