De Ziua Culturii Naționale, poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la Biblioteca „Ștefan Luchian“ din Moinești printr-o manifestare dedicată poeziei: lansarea volumului Prințesa Nimicului de Veronica Stănilă. Despre cea de a patra carte a talentatei poete moineștene au vorbit profesorii Constantin Lovin, Petre Colăcel, Constantin Nilă, Cristina Popescu, Leonid Iacob și editorul Cornel Galben, directorul Editurii Corgal Press din Bacău, care a girat volumul. Moderat de poetul Florin Costea, momentul omagial, urmărit de peste 100 de iubitori ai poeziei, a fost întregit de inspiratele melodii compuse pe versurile lui Mihai Eminescu, oferite auditoriului de membrii coralei „Resurrectio“, dirijate de Gabriela Biea.
Am participat şi mi-a plăcut.
RăspundețiȘtergere