Biblioteca Judeţeană „G. T.
Kirileanu” Neamţ, în colaborare cu Consiliul Judeţean Neamţ şi şi Asociaţia
Culturală „Conta”, iniţiază şi organizează seria nouă a Concursului Naţional de
Poezie (debut în volum) „Aurel Dumitraşcu”. Prima serie de zece ediţii a
concursului s-a desfăşurat la Neamţ în perioada 1994 – 2003. Premianţii celor
zece ediţii au fost Florin Oancea (Sibiu) si Vasile Baghiu (Piatra Neamt) în
1994; Mihai Ignat (Braşov) în 1995; Ana Maria Zlăvog (Iaşi) în 1996; Cristian
Galeriu (Bucureşti) în 1997; Sorin Gherguţ (Bucureşti) în 1998; Daniel Moşoiu
(Cluj Napoca) şi Constantin Virgil Bănescu (Tîrgovişte) în 1999; Cătălin
Chelaru (Iaşi) în anul 2000; Elena Vlădăreanu (Bucureşti) în anul 2001; Dan
Coman (Bistriţa Năsăud) în anul 2002; Mihai Curtean (Sibiu) în anul 2003.
Concursul a fost întrerupt după ce
trei ediţii, consecutiv, organizatorii şi juriul nu şi-au dat acordul pentru a
premia şi publica volume care nu se suţineau valoric, după excelenta serie de
autori debutaţi în acest context. Din juriu au făcut parte, la primele zece
ediţii, între alţii, Cezar Ivănescu, Cristian Simionescu, Liviu Ioan Stoiciu,
Radu Săplăcan, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Nicolae Sava, Radu
Florescu, Cristian Livescu, Emil Nicolae, Lucian Vasiliu, Vasile Spiridon,
Adrian Alui Gheorghe, iniţiator şi organizator al celor zece ediţii.
Iniţierea noii serii a concursului
este prilejuită de comemorarea a 25 de ani de la moartea poetului Aurel
Dumitraşcu (16 septembrie 1990) şi de împlinirea a 60 de ani de la naştere (21
noiembrie 1955).
Manuscrisele, bine constituite, cu
diacritice, vor fi trimise/ depuse într-un exemplar printat dar şi în format
electronic (CD, DVD, altele) pînă la data de 1 iunie 2015 pe adresa: Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Piatra Neamţ,
strada Republicii, Nr. 15, judeţul Neamţ (cu menţiunea Pentru concursul
naţional de poezie „Aurel Dumitraşcu”). Manuscrisele pot fi semnate cu numele
autorilor în concurs, cu datele de contact (telefon, adresă mail) acest lucru
nu poate influenţa decizia juriului care premiază manuscrise şi nu liste de
nume. Manuscrisul trebuie să aibă (recomandabil; sînt acceptate şi alte
variante, dacă e vorba de un proiect scriitoricesc sau editorial) minimum 60 de
pagini, maximum 100 de pagini.
Manuscrisele vor fi însoţite de o
fişă personală a concurentului: nume, prenume, data naşterii, adresă, telefon,
e-mail, studii, activitate literară.
Concursul este deschis autorilor
români nedebutaţi în volum, din ţară şi din
diaspora, a căror vîrstă nu depăşeşte 35 de ani pînă la data de 21 noiembrie
2015.
Juriul va fi constituit din
scriitori, personalităţi ale vieţii literare din România.
Pînă pe data de 16 septembrie 2015 va
fi făcut public manuscrisul cîştigător şi numele autorului.
Pînă pe data de 21 noiembrie 2015
manuscrisul cîştigător va fi publicat de organizatori la o editură prestigioasă
din România (trei sute de exemplare) şi va fi lansat la Piatra Neamţ, la
manifestarea prilejuită de aniversarea poetului Aurel Dumitraşcu.
Autorul va primi minimum o sută de
exemplare din tirajul cărţii.
Alte informaţii pe adresa de mail
adrianvlad@ambra.ro sau la telefon 0233/ 210379. Iniţiator şi coordonator al
manifestării: Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „G. T.
Kirileanu” Neamţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu